"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

miercuri, 25 ianuarie 2017

CALVARUL IUBIRII


”Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.”
Așa spunea Apostolul Petru. Asta era credința apostolică. Iubirea lui Hristos era, în vremea apostolilor, dogma cea mai presus de toate. Așa spunea cel repus în treapta de apostol, nu în urma unui examen la dreptul canonic, ci pentru că Îl iubea pe Hristos... Și de aceea strălucea dumnezeiește Biserica Primară, pentru că dragostea dintâi nu era decât dragostea dintre frați pusă mai presus de toate...
Azi, dragostea a ajuns mai prejos de toate. Darul lui Hristos, darul pentru care S-a întrupat și S-a răstignit ca să ni-l dea, darul de a putea iubi nelimitat, dumnezeiește, nu mai interesează aproape pe nimeni în creștinismul de azi. ” Din pricina înmulțirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulți se va răci.” Citind argumentele celor care vor să rupă azi Biserica n-am putut să le analizez pertinența pentru că mi-a degerat mintea....
Ce au făcut evreii de acum două milenii cu Hristos, asta facem noi, majoritatea creștinilor, de aproape două milenii, cu iubirea lui Hristos. Am acuzat-o de blasfemie, pentru că susține că ea este creștinismul, așa cum Hristos afirma că El e Dumnezeu. Am urât-o pentru că, așa cum Hristos ”scotea sufletul” din evrei cu învățătura Lui, așa scoate dragostea ”sufletul” din creștini cu cerințele ei de a ne lărgi inimile, nu capetele...
I-am legat mâinile ca nu cumva să ne atingă cu nebunia ei luminoasă și caldă și să ne vindece, accidental, de nebunia noastră calculată și rece. Am dezbrăcat-o de virtuțile ei și le jucăm, de două milenii, la zarurile speculației teologice. Apoi am dat-o Rațiunii ”încreștinate” s-o răstignească pe crucea egoismului botezat, miruns, spovedit și împărtășit.
Și iată-ne ajunși pe Via Crucis a iubirii la stația: Sinodul din Creta.
Scandalul legat de Sinod arată ceva ce puțini vor sau îndrăznesc să vadă: că aproape nimeni nu mai știe să iubească în Biserică, că suntem analfabeți în iubire. Că ne lipsește  o elementară cultură și educație a iubirii lui Hristos. Cultură pe care numai Biserica o poate avea și da unei țări. Fără de care ora de religie devine cea mai plictisitoare și fără de sens din orar.... Și Ortodoxia, preocuparea cea mai străină vieții...
Am ajuns să apărăm credința, pentru că nu am apărat iubirea. Am ajuns să apărăm slovele, pentru că am părăsit Duhul. Am ajuns să apărăm credința într-un mod care vădește limpede absența unui minim drag de oameni...
Credința se trăiește, se mărturisește și se apără doar prin iubire.
Altfel, părinților și fraților, nimeni nu va crede vreodată că Adevărul e o Persoană!
Fraților, se lucrează continuu la ruperea și sfărâmarea acestei țări! Iar temelia acestei țări a fost, este și va fi Biserica. Și cei ce ne vor pieirea ca neam, știu că dacă vor să rupă țara pentru totdeauna, trebuie să rupă Biserica. Iar ruperea Bisericii nu se poate face decât cu mâinile creștinilor. Și creștinii nu vor face aceasta decât dacă va avea aspectul celei mai mari virtuți a momentului, al celei mai duhovnicești, ortodoxe și, mai ales, urgente, misiuni!
Nepomenirea ierarhilor nu este rezultatul unui silogism teologic, ci al unei ierni lăuntrice, a cărei temperatură a ajuns să înghețe în noi și ultima scânteie de iubire... Toate argumentele ”nepomenitorilor” sunt pline de promoroacă...
Din această iarnă menită a ne îngheța ca neam ca să putem fi sparți în bucăți transportabile, nu putem ieși decât mărind flacăra iubirii din altarul neamului, din Biserică.
Nu putem ieși decât punând mai presus de toate unitatea noastră, dată numai de iubirea lui Hristos, singura care, în fața căderilor noastre nu micșorează, ci mărește harul.
Nu respinge, ci iubește cu și mai multă durere....
Azi, ori începem să iubim și să punem iubirea dintre noi, românii ortodocși, mai presus de toate, ori pierim...
Și apărându-ne prin dezbinare credința, nu vom face altceva, decât să-i ajutăm pe străini să ne îngroape neamul, în cel mai ortodox dintre sicrie...
Are Sinodul din Creta păcatele lui. Dar unde e dragostea dintre noi care poate să le acopere, așa cum acoperă focul, gunoaiele? Căci dragostea e foc mistuitor și, de aceea, numai ea ne poate ține curată credința...

luni, 23 ianuarie 2017

instrucțiuni de utilizare

Doamne 
Iisuse Hristose miluiește
nu e o rugăciune
ci

singura pompă
de scos
apă vie...

acea apă
fără de care
viața
e tot mai murdară
și
moare de sete

în noi...

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

impresie de iarnă

Am primit pe adresa de email un mesaj cu propunerea de a semna o cerere de înlocuire a Mitropolitului Teofan Savu....
L-am primit ca pe un cuțit înfipt în inimă până în prăsele.Și răsucit apoi, cu fiecare argument, tot mai adânc, în rană....
M-am uimit de lungimea scrisorii și de insistența și mulțimea argumentelor.
Până am înțeles că vârful cuțitului înfipt în inima mea,
caută inima lui Hristos....

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

muntele

dragostea e
muntele pe care îl urci
călcându-ți
pe inimă...

miercuri, 11 ianuarie 2017

rugăciunea unui poet


Evanghelia e
singura funie care atârnă
în iadul
vieții noastre...

te rog
oricine ai fi cititorule
apucă funia aceasta cu inima
cu mâinile credinței
și te cațără pe ea
cu faptele
Iubirii ce respiră
în cuvintele ei...

când vei ajunge Sus
adu-ți aminte de mine

leprosul paralitic care te ademenea
cu vorbele lui ciudate
prin întunericul din tine
spre singura funie ce atârnă
în iadul
fiecărei inimi...

poetul
e un lepros paralitic
care se descompune vorbind
(singura parte sănătoasă din el
e Numele lui Hristos)

și de aceea
el nu poate ieși din iad
decât
prin
tine
cititorule....