"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Predicatorul










anvonul meu e sub picioarele tale.
amvonul meu e podeaua pe care zaci.
tu ești uneori aici unde eu
sunt tot timpul.

iți voi spune acum cuvinte
care te vor ajuta să te ridici.
ți le voi spune de fiecare dată când vei cădea.
până vei înțelege până în clipa
aceea de furie și beznă totală
când vezi deodată că drumul
e vertical nu orizontal. și că-l poți străbate doar
căzând și ridicându-te.

vei trece atunci de la cuvinte la
dragostea care ți le spune. și vei fi mai fericit în
căderile tale decât în înălțări:
pentru că atunci dragostea te strânge
și mai tare
în brațe...

vei cădea și dragostea te va ridica
până
picioarele tale vor fi destul de slabe
ca să te lași purtat
iar ale dragostei vor fi destul de tari
ca să te poarte:

din lumea ta
în
lumea ei...


joi, 29 decembrie 2016

orbirea

când ninge
copilăria se întoarce puțin la mine
se uită de afară prin geam
cu ochii ei mulți și albi
mă caută
mă caută o vreme
cu disperarea unui miop
și pleacă...

de când nu mai sunt copil nu
mă mai vede...



marți, 27 decembrie 2016

păcat

orașul e plin de oameni care mor
așteptând
la o fereastră sau la o masă
trenul
ce trece prin adâncul,
fără Iisus,  neștiut
al propriei inimi...

duminică, 25 decembrie 2016


Dumnezeu a spus:
Sa se faca lumina
in oameni!
Si atunci s-a nascut Iisus...


sâmbătă, 24 decembrie 2016

Ce cuvânt!

"Dar chiar dacă n-avem osteneli, întotdeauna putem simţi străpungere în gândirea noastră, întotdeauna ne putem aduce aminte de păcatele noastre, ne putem socoti nimic în faţa lui Dumnezeu, putem fi blânzi şi paşnici faţă de semeni, putem cinsti pe toată lumea, putem fi adunaţi în noi înşine, putem rade sau bârfi arareori, putem avea o vorbă bună pentru toţi, putem mulţumi în inima noastră în mijlocul încercărilor, putem păstra o tăcere înţeleaptă şi mădularele bine rânduite, şi ne putem aduce aminte că, orice s-ar întâmpla, suntem muritori şi într-o zi va trebui să lăsăm această lume. Toate acestea nu cer neapărat osteneala trupească, ci sunt o podoabă a gândirii. Dar cine e nepăsător chiar faţă de cele care în el însuşi nu ţin de osteneala trupească, care nu cer chinuirea şi vigoarea trupului, ci pot fi dobândite şi în neputinţa, acela s-a predat nepăsării gândirii şi va fi pe drept cuvânt mustrat de Dumnezeu. 
Căci Dumnezeu n-are nevoie de o făptuire mare, cât de o dorinţă nobilă. Dumnezeu n-alege un suflet virtuos plecând de la faptele lui, ci de la dorinţa lui nobilă îndreptată spre El şi de la o inimă plină de zdrobire. (...) Dumnezeu se uita mai degrabă la dorinţa voinţei, să vadă în ce anume îşi găseşte aceasta plăcerea. Aşa că dorinţa unui suflet îi este de ajuns chiar şi fără fapte... Când da legi, Domnul pare să cerceteze mai riguros dorinţa sufletului decât faptele lui."

Sfântul Isaac Sirul

vineri, 23 decembrie 2016

curățenie de Crăciun

ia o cârpă și șterge; podeaua o balustradă
un obiect oarecare.
freacă fără oprire până ți se pare
că s-a curățat. atunci oprește-te și întreabă-l
pe Dumnezeu: e curat?
dacă nu îți răspunde
continuă să freci.
apoi oprește-te iar și-l întreabă pe Dumnezeu.
dacă nu îți răspunde
ia-o de la capăt...

și tot așa până
Dumnezeu îți va răspunde. nu contează
ce va spune. te poți opri.

inima ta e curată.


joi, 22 decembrie 2016

DE CE ne ENERVEAZA MORALISTII?

Pe mai toata lumea. Asta e adevarul: moralistul e perceput ca dusmanul tuturor. Sau, aproape al tuturora. De ce? De ce discursul moralist e atat de inconfortabil incat si celui mai bland dintre cititori ii smulge o grimasa ca de durere de dinti? Si, mai ales, de ce continuam sa citim un articol care dintru inceput se dovedeste moralizator? De ce continuam sa accesam acest gen de literatura desi ne enerveaza si ne displace profund?
Termenul ”moral” deriva dintr-un cuvant care, in latina, inseamna iubire.
Da, in ciuda aparentelor, morala se ocupa cu iubirea. Cu felul in care iubim. Cu adevarul despre iubirea pe care, toti simtim, ar trebui sa o avem. Dar din care suntem, in genere, absenti...
Insasi reactia de enervare la discursul moral ne arata ca suntem goi, ca regele din poveste, in privinta iubirii; ca suntem in impostura. Nu-l putem iubi pe cel care ne face morala! Si asta e cel mai dureros pentru cei care se considera crestini, pentru cei al caror standard de normalitate este dat de iubirea-de-dusmani!
Crestinismul de azi are nevoie de moralisti ca de aer! Ei sunt, de fapt, marea absenta! Sunt o specie pe cale de disparitie! Si cum sa nu fie, daca de la Sf. Stefan, primul martir, istoria Bisericii este un lung sir de moralisti vanati si ucisi! Intai de evrei, apoi, de crestini! Discursul ”dragut” in Biserica, cel care gadila urechile cum spunea Sf. Ap. Pavel, acest stand-up-comedy ortodox aproape omniprezent pe piata conferintelor crestine, e inventie recenta, Este contributia crestina la consumism. Caci legea confortului e clara: trebuie eliminati cei care il tulbura. Iar crestinismul de azi a optat masiv pentru ”confortul ortodox”, nu pentru pacea lui Hristos, cea din inimile rastignitilor de si pentru Adevar....
Iar moralistul e primul dusman al confortului. El e cel care strica toata placerea omului. Pentru ca o pune la indoiala. O ia ca pe o moneda si musca din ea ca sa vada de nu-i calpa. Moralistul e genul de individ periculos caruia ”Adevarul ii e mai prieten decat Platon” cum spune vestitul aforism.
Dar, in ciuda aparentelor, nu e el procurorul. Ci e tocmai avocatul apararii. Sau acel asistent al avocatului apararii care te antreneaza pentru infruntarea pe care urmeaza sa o ai cu procurorul. 
Cu procurorul care ne intampina sufletul in vazduh, dupa ce ne iese pe gura...
Moralistii sunt ca cei ce verifica rotile trenurilor. Avem nevoie de ei ca sa nu deraiem. Sau, mai ales in aceste vremuri, sa nu mergem linistiti... pe o linie moarta! 
De ce ne enerveaza moralistii?
Pentru ca ei sunt profetii Judecatii, tin mereu vie amintirea Judecatii! A faptului ca totul va fi probat prin foc!
Si, mai ales, pentru ca ne infing Sabia Adevarului in inimi. Iar durerea pe care o resimtim si ne face sa-i uram pe moralisti, nu se datoreaza atat junghierii in sine, ci mai mult adevarului bine ascuns pe care numai acesta durere il da pe fata: ca nu avem inimile in Cer, asa cum s-ar fi cuvenit unor crestini. Ci, inca le avem in curva asta de carne care, ca mama Salomeiii, nu se pocaieste de curvia ei, ci cere pe tava capul moralistului...
Capul celui care i-a aratat si certat curvia in fata intregii cetati...
Adevaratul nostru inamic nu este moralistul, ci dusmania pe care o simtim fata de el... Caci numele ei este legiune...



miercuri, 21 decembrie 2016

VIATA E O PROBLEMA DE RESPIRATIE

De la un capat la altul, viata e o problema de respiratie.
Cuvintele si faptele sunt expiratia duhului pe care il inspiri....
La Judecata vom vedea duhul caruia i-am slujit. Si il vom urma in vesnicie....
De aceea, intrebarea esentiala si permanenta, pusa tuturor gandurilor, cuvintelor si faptelor noastre este: ALE CARUI DUH SUNT?
Singura libertate adevarata este cea daruita de o farama de credinta in Hristos: libertatea de a te detasa de tine insuti cat sa-ti poti vedea si judeca faptele, cuvintele si gandurile...
Aceasta libertate nu o are omul care apartine integral acestei lumi... Duhul din el, duhul turmei de porci care se pravaleste tot mai accelerat in Abis, respinge organic libertatea de constiinta.
De aceea, secularistii sunt, fundamental dusmanii libertatii de constiinta.
Libertatea de constiinta exista si nu poate exista decat prin Hristos. Pentru ca ea presupune capacitatea de a-ti judeca viata. Toti oamenii faradelegii resping acest har. I-ar impiedica sa se autodistruga.

marți, 20 decembrie 2016

Craciunul canibalilor

Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene?(LUCA 4,34)

S-au dus vremurile acelea, cand demonii rosteau infricosati aceste cuvinte...
Acum, nu demonii, ci crestinii le spun. 
Botezati si apoi, imediat infiati de o cultura antihristica, crestinii contemporani se simt mereu stramtorati si agasati de Iisus Hristos. Toate sunt bune in crestinism, dar fara El. Bun este Craciunul, bune colindele si serbarile, bune mesele si darurile, bune pomenile si vizitele la orfelinate... Privind la tot ce face el de Craciun, crestinul contemporan, ca si Ziditorul lumii altadata, isi poate spune in sine: Si privind la toate cate le-am facut de Craciun, le socotesc bune foarte....
Numai Iisus de n-ar veni. Caci El are nefericitul obicei de a da la o parte staniolul de pe viata noastra, folia de aluminiu in care curvia se pastreaza calda ca iubirea....Si, mai ales, are catastrofalul obicei, de a scoate demonii. Iar, fara demoni, petrecerile de Craciun isi pierd tot farmecul, antrenul, stralucirea. S-ar stinge ca un fum toata fugareala prin supermarketuri din ajun. Toata turma asta de porci care se pravaleste in iad pe panta consumismului, ar redeveni oameni care, de bucuria de a se intalni, ar uita de listele interminabile din buzunare. Ar inlocui listele de cumparaturi, cu pomelnicile. Ar imputina felurile de mancare de pe mese si ar inmulti invitatii din inimile lor. Cu Iisus, stai cu un pahar de vin toata noaptea, caci oamenii nu se mai satura sa se priveasca si sa isi vorbeasca, in pacea pe care prezenta lui Iisus o face dulce si nesfarsita... Caci Iisus nu inmulteste vinul, ci dragostea. Si acolo unde oamenii se imbata de dragoste, nu mai e nevoie de mult vin....
Deci: Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene? Ai venit ca sa scoti demonii si sa ne strici petrecerea? Nu stii ca Te-am vandut pentru "masa de Craciun" de fiecare zi, pe "drepturile omului" si pe pacea pe care ne-o garanteaza toleranta noastra fata de pacat si lepadarea de sfintii inchisorilor?
Pe mesele crestinilor din Europa nu e carne de porc si vin, ci carnea si sangele crestinilor din Siria si Africa, China si America. Sangele si carnea celor care prefera sa faca Craciunul cu Iisus, nu cu asasinii Lui si ai crestinilor....
Iar dupa rezultatul alegerilor din Romania, as spune ca singura libertate care i-a ramas, fara Iisus, poporului roman, e aceea de alege mereu intre dracii batrani, cunoscuti, si altii noi, mai tineri e drept, dar si mult mai infricosatori...

Usa spre Realitate

Din momentul in care au mancat din Pomul interzis, Adam si Eva au inceput sa aiba probleme cu realitatea, au inceput sa se rusineze si sa se teama de ea, pentru ca au inceput sa o perceapa gresit. De cand au acceptat viziunea Sarpelui asupra realitatii, nu mai pot iesi din privirea hipnotica a Pradatorului cosmic, din mintea lui. De aceea ne spune Creatorul lumii reale, ne repeta de doua milenii, ca ochi avem si nu vedem, urechi avem si nu auzim... 

Mantuirea tocmai aceasta este: Creatorul a venit sa-si recupereze Creatia din fictiune, din scenariile neantului, din moartea vesnica, cea care este desavarsirea fictiunii...

Suntem atat de profund incarcerati in ficitiunea noastra, incat iesirea este dureroasa ca o rastignire, ca o tortura insuportabila: ne ingrozeste si ne revolta apocaliptic. Suntem prizonieirii fictiunii care se hraneste si functioneaza cu gandurile noastre, se alimenteaza cu toata energia noastra sufleteasca. Robia noastra este abisala si nu putem iesi singuri dintr-o sclavie care ne depaseste nemasurat toate posibilitatile de a ne elibera. Caci zidurile si granitele ei se misca odata cu noi. Suntem prizonieri absoluti, intr-o lume-inchisoare care ne drogheaza permanent, din toate directiile si in toate situatiile, cu placere... Iar, daca vream sa ne departam, chiar micronic de ea, ne ameninta cu durerea....

Desi privim lumea, suntem prizonieirii interpretarii ei. Si nu intamplator, interpretarile ne dezbina si ne reaseaza in comunitati bazate pe afinitati de fictiune, marind exponential, rezistenta la realitate. 

Mintea ne este fundamental afectata. Chiar conceptul de sanatate mintala este mereu redefinit in functie de raportarea subiectului la fictiunea institutionalizata, consacrata la un moment dat.

EU SUNT USA, a spus Hristos. El e usa, singura prin care se poate iesi din avatarul nesfarsit al ficitiunii, din minciuna infinit dezintegratoare, din abisul nesfarsitei pierderi a mintilor.... 


Si oricine si-a pus in El nadejdea...

"Si oricine si-a pus in El nadejdea, acesta se curateste pe sine, asa cum Acela curat este."(1IOAN 3,3)

Exista drepturi date de lume omului lumesc si drepturi date de Dumnezeu in Hristos celor ce doresc viata vesnica. Unul din aceste drepturi fundamentale crestine este cel la curatie desavarsita, dumnezeiasca.

Fara a avea ca rost curatia, gandurile si faptele omului inmultesc, volens-nolens, murdaria. 

Libertatea omului murdar sufleteste devine libertatea murdariei lui. Libertatea criminalului inmulteste crima si cea a curvarului, desfraul. Numai libertatea celui curat inmulteste libertatea...
 
A da libertate omului pacatos inseamna a da libertate pacatului, a amorsa bomba care va arunca in aer lumea.
 
Libertatea adevarata si buna nu se obtine prin razboi, revolutie sau legi. Ci prin curatirea desavarsita a sufletului...
 
Aceasta libertatea numai Hristos Iisus o poate da, prin Sangele si Duhul Sau.
 
Specificul crestinului adevarat, a ortodoxului autentic, este setea si foamea de curatie, mai mare decat cea de aer, apa si paine...
 
Caci, de pilda, desfraul nu e altceva decat dragoste necurata.
 
Si, asemenea, toate patimile nu-s decat virtuti murdare...
 
Omul trece de la lumea mortii la Imparatia lui Dumnezeu prin curatirea desavarsita a sufletului sau. De aceea, Scriptura spune ca nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu...
 
Rog pe toti oamenii sa-si exercite dreptul fundamental la curatie pe care l-a dat Dumnezeu intru Hristos Iisus; fara de care, oricum si-ar trai viata, nu vor face decat sa secrete si sa inmulteasca mlastina propriei murdarii...
 
Si sa se inece, pentru totdeauna, in ea. Tragand, involuntar, dupa sine si pe toti cei pe care ii iubeste...
 
Printr-un suflet curat, oamenii Il vad pe Dumnezeu si Dumnezeu ii atinge pe oameni...
 
Un suflet curat este o fereastra pentru oameni si o usa pentru Dumnezeu....

duminică, 18 decembrie 2016

scafandrii

cei care au inventat
camerele de gazare
acum
le-au desăvârșit

făcând din întreaga lume
o cameră de gazare
pentru Om...

acum cristalele letale
se evaporă în lăuntrul
oamenilor
otrăvindu-le umanitatea
și
nu poate scăpa decât
sufletul
ce respiră prin Numele
lui Iisus
aer din plămânii
lui Dumnezeu...

duminică, 27 noiembrie 2016

”Creștinismul nu se poate declara satisfăcut cu un număr de sfinți, nici cu un număr de mănăstiri, ci cu un mod de viață și cu o societate creștină.”(Valeriu Gafencu)

”Nimeni nu are răspunderi mai evidente ca oamenii ce conduc oameni și nu există nici un domeniu mai dificil de încreștinat decât cel politic. Trebuie reabilitată noțiunea de politic ori dacă nu, înlocuită, căci ea are un conținut și un sens nobil.
Clericii înșiși sunt oameni politici(ai polisului) căci sunt conducători de oameni. Ei au obligația și datoria să se pronunțe salutar în toate problemele omenești. Ei formează puterea spirituală, nu în sensul că se ocupă numai de suflet, ci pentru că mijloacele lor de acțiune sunt cuvântul și slujirea sfântă. Ei trebuie să mărturisească adevărul și dreptatea lui Dumnezeu cu toate riscurile, să slujească poporul și să se jertfească pentru binele lui.Clerul, creatorii de artă și gânditorii sunt chemați să orienteze și apoi să structureze în bine lumea. Oamenii politici, educatorii și iconomii sunt chemați să organizeze și să valorizeze lumea - și aceștia sunt cei mai tentați, din orgoliu, dorința de dominare și egoism, să nu mai asculte de legile morale.
Idealul este ca puterea spirituală și cea politică sî colaboreze în același scop sfânt. Deci nici cezaro-papism, dar nici papo-cezarism, ci colaborarea în duh și în lucrare creștină.Lumea stă în mâinile lui Dumnezeu. Hristos lucrează prin oameni în diversitate, El fiind unitatea lumii întregi.” 
( Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos)

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

memento

Unde este pacea lui Hristos, acolo este Împărăția Lui. Restul e "creștinismul diavolului".

vineri, 25 noiembrie 2016

setea de alb

aștept ninsorile
cu mirosul lor de fragi
cu fulgii ca fețele izbăvite
ale celor dragi

le-aștept
să-mi aprindă în suflet
mistuitoare
setea de alb

în care
toate mizeriile lumii
în focul tăcut al ninsorilor
ard...

joi, 24 noiembrie 2016

vineri, 18 noiembrie 2016

REMEMBER

De unde-am învățat să te iubesc,
Nefericita mea, bătrână țară,
Ce ursitori mi-au pus rugină-n vin
Ca tot ce văd, să simt și să mă doară?

Din școli nu mi-a fost datul să te știu
La telefon nu te-am găsit cu-o fisă
Poporul meu tăcea, când eram mic,
Că țara era-n țară interzisă.

Nu ne trăgeam din daci și din romani
Pe-atunci bătea austru-n fiecare
Și dascăli de-mprumut ne învățau
Că ne-am născut din valuri migratoare.

Alt Tatăl nostru, dimineața-n școli,
Cântam cu guri de teamă confiscate,
Nu Decebal, Ștefan, Mihai, ci doar,
Un zeu străin ce le știa pe toate.

De unde-am învățat să te iubesc
Bătrână mamă a tristeții mele
Când pentru tine apăreau pe sat
Inchizitori în lodene de piele?

Nici harta n-am avut cum să ți-o știu
Mi-a arătat-o, poate, tata-mare
Nainte de-a o da de tot la foc
Ardea pe hartă România Mare.

Precum am învățat să fiu bărbat
Și să fumez în taină o țigară
Ca pe ceva suprem și interzis
Conspirativ te-am cunoscut eu țară.

(Adrian Păunescu, din volumul IUBIȚI-VĂ PE TUNURI, 1981)

vineri, 4 noiembrie 2016

înțărcarea

am ajuns să mă bucur mai mult
de foame decât de mâncare
de sete decât de apă...

mi le dădea moartea
ca să stau cuminte
în brațele ei....

duminică, 30 octombrie 2016

Calea îngustă a creștinului în politică

Nu există în spațiul public românesc o persoană care să fi fost chestionată cu privire la colaborarea sa cu fosta Securitate de atâtea ori de câte ori a fost chestionat Marian Munteanu. Deși a negat de zeci de ori, întrebarea reapare ostentativ.
Este un adevăr indubitabil faptul că zeci de mii de foști nomeclaturiști, securiști și turnători la Securitate au trăit linștiți după decembrie 1989. Nu avem nevoie de nicio dovadă în acest sens. Știm cu toții că, cu foarte puține excepții, cei de dinainte de 1989 au fost de fapt cei de după 1989. Aceeași care acum își văd liniștiți de pensiile grase plătite de stat sau care încă mai activează în instituțiile publice. Unii au continuat să activeze în servicii, unii au ajuns senatori sau deputați, unii au fost miniștri, zeci de mii au continuat să activeze în aparatul de stat. Cu toții au tolerat vandalizarea țării din ultimii 25 de ani. 
Marea majoritate a acestor foști nomenclaturiști, securiști și turnători la Securitate nu au fost deranjați niciodată cu vreo întrebare. Nu i-a știut nimeni și nu a vrut nimeni să-i știe, deși cu toții se știau între ei și cu toții știam de existența lor. Cu toate acestea, lui Marian Munteanu i se cere să probeze contrariul unor minciuni, să probeze că e nevinovat. Numai Marian Munteanu este obligat să fie alb și neprihănit, numai lui i se cere să fie „curat”. Doar Marian Munteanu trebuie să fie cel mai curat dintre curați, cel mai alb dintre imaculați. Numai Marian Munteanu nu are dreptul să fie ce vrea într-o țară în care trădarea de neam, slugărnicia, mizeria și lipsa caracterelor sunt ridicate la rang de virtute.
Mii de foști nomenclaturiști, securiști și turnători la Securitate au avut voie și chiar au fost sprijiniți să facă ce vor ei în țara asta. Orice fost comunist a avut voie să fie ce vrea el în România de după decembrie 1989. Doar Munteanu este obligat să răspundă la nesfârșit unor întrebări stupide. Doar cetățeanul Marian Munteanu, oponent al sistemului comunist, n-are voie să facă ce vrea el. Oricine are voie, numai nu Marian Munteanu.(http://lumearomaneasca.ro/index.php/2016/06/14/oricine-numai-nu-marian-munteanu/)

Cum poate vindeca Biserica o țară? Cu ceea ce numai HRISTOS poate să facă: redându-i SUFLETUL POLITIC.

”Ce înseamnă să ai „suflet politic”?
Înseamnă să nu fii tont, să nu te laşi îmbătat cu apă rece, să ştii să vezi, să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta altorasă consideri problema pîinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială, să poţi oricînd deveni — cum atît de frumos a spus Iorga — un om public în zilele de urgie.
Suflet politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are şi mare pierdere, zău, nu era dacă nu se năştea. Asta-i criza cea mare: a pierit din conştiinţa oamenilor sufletul politic, au devenit nişte roboţi nătîngi. Şi nişte laşi, sufletul politic presupune o doză minimală de curaj. Să punem capăt discriminării politicii. Să redevenim oameni cu suflet, minte şi niţică bărbăţie, adică oameni politici.”
( N. STEINHARDT)

CE SPUNEȚI?


”Democratia liberala, asa cum o avem noi acum, este considerata de crestini (cu exceptia unor fundamentalisti) ca fiind cel mai bun regim politic dintre toate cele posibile. Si sunt primul care va fi de acord cu aceasta afirmatie.
Doar ca democratia presupune participare. Iar crestinii sunt, din pacate, prezente timide pe scena publica. Marele cler crestin (ca e catolic, ortodox, anglican, luteran sau baptist, diferentele sunt minime) prefera sa isi asume din oficiu o separare a bisericii de stat ce duce inevitabil la incapacitatea crestinismului de a-si prezenta valorile in spatiul public. Fie ca negociaza cu statul, fie ca nu o fac, crestinii ignora un aspect esential: democratia nu este totusi „despre stat“, ci este „despre popor“. Democratia se asigura, sau ar trebui sa o faca, ca statul, sau macar unele dintre institutiile sale, reprezinta vointa, idealurile si sperantele intregii natiuni.  
Iesind din jocul politic in virtutea acestei stranii separari de stat, Biserica nu face altceva decât sa contribuie la excluderea vocii crestine din spatiul public si sa ajute la consolidarea la putere a unor forte a si anticrestine (comunisti, marxisti, ateisti, „umanisti“, anarho-ecologisti) ce nu au scrupulele crestinilor de a se implica integral (cu tot cu propriile valori) in spatiul public.”( BOGDAN DUCA revista CULTURA)

vineri, 28 octombrie 2016

LUCRUL la care creştinilor le e şi frică să se gândească!


- Dupa opinia Sfintiei Voastre(parintele CALCIU n.n.) tinerii trebuie sau nu sa se implice în politica? Dar preotii? Si daca o fac, în ce fel sa o faca?

- Aceasta este o mare si dureroasa preocupare pentru mine. În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa si în România, nu este politica, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului în treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.

Desigur, Biserica face politica si trebuie sa faca, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieste prin Biserica. Daca Biserica sta în afara cetatii, înseamna ca a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducatorul ticalos, nu mai apara pe cel sarac, nu mai propoveduieste cuvântul în societate, în închisori, în scoli, în lumea tinerilor pierduti, în casele bogatilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel macar o parte din bunurile furate de la cetatean, nu se mai ridica împotriva coruptiei.

În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoti si chiar cu ierarhi posibilitatea ca Biserica sa vindece ranile tarii, sa moralizeze viata publica si, mai ales, lumea politica, prin implicarea preotilor în politica. Nu în sensul formarii unui partid crestin cu preoti si ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasata de Hristos si o coborîre în arena politicianista, unde fiarele salbatice i-ar fi sfâsiat, ci prin promovarea unor persoane civile în viata politica. Asta însemna ca Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri. Acestia trebuiau sa fie oameni de credinta, cu fapte bune, cu duhovnic care sa depuna buna garantie pentru ei, promovând astfel o elita politica pe baze morale si nu pe o propaganda desantata sau pe bogatia acumulata prin jaf. Astfel, baza propagandei candidatilor nu s-ar mai fi facut cu cheltuieli enorme din furtul organizat, ci prin cuvântul Bisericii. Parea o utopie si era, atâta vreme cât ierarhia Bisericeasca, de la vladica si pâna la ultimul credincios – poporul lui Dumnezeu – nu întelegea misiunea politica a Bisericii, asa cum am aratat mai înainte.

Îmi aduc aminte ca un preot, la o conferinta în Timisoara pe aceasta tema, mi-a spus public: "Parinte, Preacuviosia Voastra ne spuneti aici niste lucruri pe care noua ne este frica si sa le gândim". Era exprimarea unei stari de fapt, întretinute cu voie sau cu ne-voie în lumea româneasca. Daca s-ar fi facut asa, fara zdruncinare si fara acuzatii teatrale din timpul propagandei electorale, nu ar mai fi fost nevoie de presedintele Basescu – o tranzitie la o lunga perioada de tranzitie – si nici de implicarea României în razboaie nedrepte din spatiul orientului, sau în adapostirea unor închisori secrete în care tortura este tratamentul prizonierului de razboi, asa cum pare a se fi întâmplat. Nici o institutie din România nu ar putea face aceasta revolutie în spirit. Numai Biserica. Singura Ortodoxia.

În perspectiva planului meu, oamenii politici buni nici nu ar fi avut nevoie sa faca o propaganda religioasa (eu sunt însa pentru aceasta) pentru ca oamenii i-ar fi recunoscut din faptele lor: Dupa roadele lor îi veti cunoaste (Mat. 7 : 20).( interviu luat de revista ROST părintelui Calciu Dumitreasa)

miercuri, 28 septembrie 2016

chef de viaţă

eu nu mai beau decât la nunţi
căci nu am poftă fără mire
şi are gust de cimitir
o viaţă care nu-i nuntire...

de nu ţi-e sufletul mireasă
şi nu-i Hristos bărbatul ei
degeaba stai la orice masă
se-ngraşă moartea-n ochii tăi...

eu nu mai beau decât la nunţi
şi dacă azi nu e nici una
îmi mărit setea cu Hristos
şi beau seninul tot din ceruri

cu cuiul ce-mi străpunge mâna...

cu aceste cuvinte

Vino Doamne Iisuse!
cu aceste cuvinte se termină Biblia
şi începe
viaţa...

dreapta mărturisire

datoria creştinului
e să spună tuturor neîncetat
VINO şi VEZI.

dar aşa cum o fac
ferestrele...




duminică, 21 august 2016

Rugăciune către Maica Domnului pentru părintele duhovnic

O, Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Împărăteasa Cerului şi a pământului, ascultă strigarea sufletului meu şi primeşte păcătoasa mea rugăciune, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, care o aduc pentru părintele meu duhovnic, îndureratul robul tău (prenumele).
Fii lui întotdeauna Călăuzitoare şi în toată vremea însoţeşte-l şi îngrădeşte-l pe el cu sfinţii îngeri.
Întăreşte-l când este treaz, păzeşte-l când doarme; mângâie-l când plânge, îmbărbătează-l când este trist, izbăveşte-l de dureri; slobozeşte-l de clevetire, ridică-l când este în neputinţă, biruieşte-i pe demonii ce luptă împotriva lui şi, în primejdie de moarte, îl ajută.
În fiecare zi îl arată înfricoşător pentru vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca ei să ştie că el este robul tău, Maica lui Dumnezeu, Care L-ai născut pe Domnul şi Împăratul, Căruia I Se cuvine cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Maica Domnului, îmblânzeşte inimile oamenilor celor răi care se ridică asupra lui. Tu vezi osteneala şi durerea părintelui meu (prenumele) durerile lui doar Tu singură le cunoşti. Tu îi ştii toate tainele sufletului, caută cu milostivire la el din cer, uşurează-i suferinţa, acoperă-l cu acoperământul Tău, cercetează-l pe el cu mila Ta cea cerească, trimite-i binecuvântare în toate faptele lui şi-i dăruieşte ajutorul tău cel nevăzut, şi cu sfintele lui rugăciuni, dă-mi mie smerenie, mustrare de conştiinţă, răbdare, blândeţe, curăţie, tăcere şi mă acoperă de toate năpastele şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi. Amin.


joi, 11 august 2016

sela!( oprire!)

De la un anumit punct încolo răul devine hipnotic, fascinant, nu te mai poate salva decât o miraculoasă intervenţie a lui Dumnezeu....
Cu cât lumea devine mai coruptibilă şi mai scandalos de păcătoasă, cu atât creştinii sunt atraşi de a părăsi lupta cu sine, cu propriile păcate, şi a începe, cu totul nepregătiţi, cruciada împotriva răului din lume. Pentru că, prin contrast, păcatele şi murdăria proprie, încep să pară nesemnficative faţă de satanismul tot mai categoric al lumii. Prin mărirea sa apocaliptică, răul din lume devine prioritar şi creştinii, orbiţi de exploziile lui cotidiene, nu-şi mai pot vedea propria stare lăuntrică... Nu mai au nici timp, nici dispoziţie pentru asta, răul sistemic şi tot mai apoteotic din lume, impunând alte urgenţe....
Iar cei prinşi în această luptă, după o mai scurtă sau mai lungă perioadă, prezintă semnele următoarei transformări: sabia Adevărului ne mai fiind folosită pentru curăţirea propriei inimi, ci doar pentru a opri răul din lume, lasă inima să se împietrească. Iar după ce s-a împietrit destul, devine piatră de altar, pe care sunt junghiaţi lucrătorii răului din lume... Răul îi livrează jertfe până lucrarea de ''preot al Adevărului'', care taie pe piatra propriei inimii duşmanii Binelui şi ai Bisericii, devine o a doua natură, ceva de neoprit şi, mai ales, o misiune sfântă...
Atunci Răul îşi retrage oamenii... Iar luptătorul ortodox, în lipsă de material, cu un apetit colosal şi deplin conştient că războiul nu s-a sfârşit, începe să-şi măcelărească fraţii... Patima luptei cu Sistemul e de neoprit şi fraţii încep să devină, la început suspecţi de laxism, ecumenism, etc. şi, pe urmă, trădători ai Ortodoxiei şi ai cruciadelor ei, ai iubirii frăţeşti, duşmani camuflaţi...
Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul din propria inimă... Iar asta e o lucrare de toată viaţa... 
Pocăinţa e o sabie care înfiptă în propria inimă, vindecă, dar înfiptă în inima altcuiva, ucide....
Răul din lume se luptă înjunghiindu-l cu Sabia Adevărului în lăuntrul tău.... Căci doar acolo avem contact real cu el, doar acolo balaurul este în mod real în faţa noastră...
Şi capetele lui sunt patimile noastre şi colţii grozavi cu care, în mod real ne sfâşie sufletele (ale noastre şi ale celor pe care vrem să-i apărăm de răul din lume) sunt păcatele noastre...
Indiferent de conjunctura exterioară mântuirea rămâne rodul luptei cu propriile patimi, al mărturisiri şi lăsării păcatelor. 
Fără curăţire lăuntrică neîncetată nu putem birui răul cu binele aşa cum ni s-a poruncit, căci Dumnezeu nu-l poate revărsa prin noi peste vrăjmaşii noştri... Ci ne vom opune şi vom lupta împotriva răului din lume, cu răul din noi, fără voie hrănindu-l şi făcându-l tot mai puternic!
Şi pentru că nu putem să răspundem răului din lume cu binele, ci cu răul din noi, dăm acestui rău personal înfăţişare de virtute, nobilă, toată ştiinţa şi evlavia noastră ortodoxă devenind garderoba generoasă a acestei travestiri....
Dacă ne doare inima de răul din lume, să tragem săgeata acestei dureri în lăuntrul nostru: doar aşa o vom înfinge, în mod real, în trupul răului: lovind cu durerea produsă de răul din lume, în răul din noi...
Eu văd la mine că mi-e foarte uşor să urmăresc şi să demasc public răul din lume (într-un fel sau altul toţi oamenii fac asta) şi tot mai greu răul din mine.... Şi, paradoxal, simt că trăiesc tot mai departe de viaţă....
Şi că credinţa mea nu mai e o întoarcere, ci o tot mai laborios justificată, depărtare de realitate...

marți, 12 iulie 2016

Mai e cineva interesat de Cenaclu? Exista propunerea de a ne intalni in aceasta sambata. Ce ziceti?

miercuri, 15 iunie 2016

întrebarea

Dumnezeu s-a făcut om.
Noi
când ne facem?

luni, 13 iunie 2016

nostalgii

un bătrân profesor
întâlnind pe stradă 
un fost elev ajuns călugăr
i-a zis oftând:
lumea comunistă era gri
și oamenii îşi căutau
culorile
înlăuntrul lor...

acum
lumea e plină de culori
și oamenii sunt gri
pe dinăuntru...

călugărul şi-a plecat privirea în pământ
şi i-a răspuns
oftând la rândul său:
da, domnule profesor,
dar şi atunci ca-ntotdeauna
vieţile oamenilor au fost
tot nişte morţi vopsite

pentru că mereu am trăit
ucigând viaţa

ca să-i luăm culorile....


duminică, 12 iunie 2016

fiara

zi și noapte
cum se zbate
și cum latră
o ascult

dacă n-ar fi priponit-o
Dumnezeu pe Sfânta Cruce
viața mea
iubiți prieteni
m-ar fi
sfâșiat de mult...

joi, 9 iunie 2016

umanism

Crucea e arcul
cu care Dumnezeu vânează
turma de oameni
ce-aleargă spre iad...

dar azi
cei răniţi de dragostea Lui
sunt imediat ajutaţi să-şi continue goana

căci lumea civilizată are
imense posibilități
de a se-ngriji

de sănătatea

nebuniei noastre.....

miercuri, 8 iunie 2016

El este uşa

e dimineaţă şi iar
soarele ne umple
doar odăile....

fără Hristos
soarele nu încălzeşte
sufletele oamenilor
cu dragostea ce l-a zidit...

El e uşa
fără de care
dragostea rămâne

crucificată pe trupurile noastre
ca lumina soarelui pe zidurile acestor odăi
unde se naşte creşte
se înmulţeşte şi trece-n veşnicie

singurătatea
care ne poartă
numele....


marți, 7 iunie 2016

lovitura de graţie

de câte ori i-au înfruntat pe oameni
creştinii au fost biruiţi
de duhurile rele...

şi ori de câte ori
i-au răbdat cu credinţă pe oameni
i-au biruit pe demoni....

viclenia supremă
a răului:

să ne facă să salvăm creştinismul
înjunghiindu-l în inimă...

sâmbătă, 4 iunie 2016

emigrantul

acum câţiva ani
am făcut o cerere de azil politic
în Împărăţia Cerurilor...

mi s-a dat o broşură cu
demersurile pe care trebuie să
le intreprind pentru a fi acceptat,
se numeşte Evanghelie;

a trebuit mai întâi să vând tot ce aveam
şi să-mi cumpăr
de la săraci
un bilet...
apoi
să merg zilnic la ambasada
care se numeşte biserică
şi să răspund la
interviuri...

duminica
iau masa cu ambasadorul
şi ceilalţi oameni care se află
în aceeaşi situaţie cu mine...

în fiecare seară
pentru că nu mai am unde să-mi plec capul
cobor în inima mea
până la marginea lumii
şi privesc în zare până
îmi dau lacrimile...

după o vreme
după felul tot mai vag
în care percep lumea
mi-am dat seama
că aşteptarea de fapt
e o călătorie făcută
cu discreţie divină

că inima mea nu e un peron ci
un tren
şi că drumul spre Împărăţie nu
se măsoară în kilometri sau zile
ci
în lacrimi...


vineri, 3 iunie 2016

cateheze

a trăi creștinește
înseamnă
a dansa
pe muzica iubirii
lui Hristos. ..

memento (a)mori

în absenţa iubirii
Ortodoxia devine
cea mai absurdă şi cumplită
tortură....

toţi cei care nu vin
la Biserică pentru a căuta iubirea nelimitată
vor sfârşi prin a-l urî
  -  cu ura rece şi liniştită a formalismului
sau cu cea fierbinte şi manifestă a satanismului  - 
pe Hristos....

orice creştin care are altă
urgenţă decât iubirea
este un eretic...


joi, 2 iunie 2016

blasfemia decentă

Dumnezeu mi-a deschis Raiul şi eu
mă duc la servici

Dumnezeu mi-a deschis Cerurile şi eu
mă duc să fac piaţa

Dumnezeu mi-a deschis inima Lui
şi eu deschid televizorul să văd ştirile....

toată ziua
viaţa mea liniştită
îl scuipă decent în obraz
pe Hristos...


primăvară

am început să mă bucur de
degenerarea trupului meu
de boli şi dureri

aşa cum te bucuri de surparea
unei case vechi

din care
oamenii au plecat de mult
şi nu mai locuiesc în ea
decât

greșelile lor...


marți, 31 mai 2016

rucodelia

de când se scoală
creştinul ia rugăciunea
şi începe
să cureţe lumea
de pe oasele lui...

din când în când vine un înger
ia oasele
şi le priveşte atent
în lumină....

dacă se vede Cerul prin ele

îi face semn
să continue

cu
restul Zidirii ....

sâmbătă, 23 aprilie 2016

orbirea

zadarnic îmi strigă unii uite
ce case și mașini au popii
uite ce de bănet pe ei
uite ce de biserici și catedrala
cu nu știu câte săli de conferințe
și lifturi...

orice mi s-ar spune despre preoți
eu nu-mi pot desprinde ochii
de mâinile lor

ca orice om care a văzut frumusețea
acelei lumi
pe care doar mâinile preoților
o pot deschide...


sâmbătă, 9 aprilie 2016

romanță de primăvară

a înflorit cireșul dintre pubele
și florile lui albe cad
peste gunoi....
parcă-i Iisus Hristos, iubito,
răstignit
pe muntele minciunilor din noi...

acum sunt încă flori cireșele iubirii
ce vor cădea și ele-n paturi
de spitale
ce-s azi bucătării de inocenți
serviți
la mesele minciunii oficiale....

ca niște fructe înlemnite-n muguri
și ca o frunză ce refuză toamna
stă neamul nenăscut în
carnea noastră
tot așteptând, înfrigurat,
să plece moartea
tot așteptând, plângând,
să vină Mama....

da, inimile noastre, draga mea
sunt pubele și-n ele-am aruncat,
iubirea dulce
care te-a făcut femeie
iubirea tare
care m-a făcut bărbat....

dar primăvara, iată, s-a întors
cu floarea ei albită de durere....
în groapa de gunoi
a vieții noastre
ninge din nou din ramurile Crucii
și dragostea miroase iar
a înviere....

vineri, 1 aprilie 2016

Lot

aștept să cadă
focul lui Iisus
peste sodoma vieții mele
moarte

și-mpins de flăcări
să fiu dus
în muntele
cu piscul mai presus

de toate
lumile
create...

joi, 17 martie 2016

O RUGĂMINTE CĂTRE CITITORI

Am o rugăminte către cititorii acestui blog. 
Peste puțină vreme am de vorbit în fața unor preoți despre CE AȘTEAPTĂ TINERII DE LA BISERICĂ?
Permiteți-mi să vă provoc la un mic sondaj, rugandu-vă să răspundeți la această întrebare. Ba chiar, dacă aveți bunătatea și disponibilitatea, să-mi comunicați și răspunsurile altor tineri,cunoscuți, prieteni,colegi sau rude.
Cred că răspunsurile, a căror valoare va fi direct proporțională cu sinceritatea lor, nu prezintă doar un interes particular. Nu doar preoții trebuie să știe ce așteaptă tinerii de la Biserică, ci Biserica însăși, noi toți, ar trebui, cred, să fim interesați de așteptările sincere, reale, ale tinerilor de azi. 
Mulțumesc.

duminică, 6 martie 2016

un om din țara milei

Singurul progres real al omului, e, dintotdeauna, cel în milă, în dragoste compătimitoare...
Câtă milă, atâta suflet, atâta omenie. Singurul progres al umanității e cel al mărimii de suflet....
Lumea modernă, post-creștină, nu-i decât lumea în care știința a luat locul milei...
Adică, o cădere organizată, ordonată, matematică, rațională, în iad...

Eu, de câte ori nu simt milă. simt iadul.... 
Sunt creștin pentru că mai multă milă de oameni ca Iisus n-a avut nimeni, niciodată; și sunt ortodox pentru că Dumnezeu mi-a dăruit un loc în Ortodoxie, în țara milei... Pământul și cerul acestei țări sunt făcute din lacrimi...
Eu aici vreau să trăiesc și să mor; dacă moartea ar mai fi aici cu putință...
Cu cât mă cunosc mai mult, cu atât însetez mai tare după milă... Cu cât îi văd și îi ascult mai mult pe oameni, cu atât gem mai tare după milă pentru toți....
Eu știu cu toate oasele mele, cu toate amintirile și cu toți nervii mei, ”că mai bună este mila Ta decât viața”....
Eu nu mai vreau viață, vreau milă...
Doamne, iartă-mă cu iertarea aceea care scoate tot sângele din vine și face să curgă prin ele mila Ta...
Căci orice păcat ia naștere din absența milei...

duminică, 28 februarie 2016

deci?

celui ce-L iubește pe Dumnezeu
toate îi sunt spre bine
chiar și
boala, sărăcia și moartea...

pe când
celui ce nu-L iubește pe Dumnezeu
chiar și sănătatea, bogăția și fericirea
îi sunt spre pieire....

deci?

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

în loc

am cerut lacrimi și nu mi s-au dat
în schimb
mi s-a arătat un loc
în adâncul inimii
unde

în fiecare seară Dumnezeu
vine să plângă....

vineri, 29 ianuarie 2016

bețivul

m-am îmbătat cumplit de multe ori
chiar și după ce am cunoscut mila lui Hristos

mai există o zonă a inimii încă neagră
și nefericită

ultimul refugiu al demonilor mei
ambasada iadului în mine...

nu le place vinul
ci omul care se taie
cu sentimentul mizeriei fără sfârșit
le place să te vadă însingurat și
trist
scrâșnind din toate rănile sufletului

le place să te vadă urlând fără sunet
dându-te cu capul de toți pereții
că ești un bețiv nenorocit
o curvă de suflet

iar la apogeul spectacolului
să te târâie în fața lui Hristos
spunându-I batjocoritor
uite-ți jigodia pentru care ai murit pe cruce!
.......................

m-am îmbătat cumplit de multe ori
de mila lui Hristos....





joi, 28 ianuarie 2016

unde ne va duce știința

sunt de aproape jumătate de secol pe Tera
și nu am găsit viață...

în schimb
am uitat de unde vin...

căutând viață pe Tera
am pierdut-o 
pe a lumii din care am venit....



sâmbătă, 23 ianuarie 2016

ne vom iubi

ne vom iubi în cer
aici e cu neputință
n-avem nici inima nici trupul
nici cuvintele nici tăcerea
cu care se poate face asta

și iată
tot încercând
n-am făcut decât
să ne umplem de răni...

iar acolo vom ajunge mergând
la serviciu și la supermarket
la biserică și la restaurant
la plimbare și la film

pretutindeni
așteptând cerul

precum așteaptă mirii
noaptea nunții...

vineri, 22 ianuarie 2016

recenzie

Ida
e prima femeie frumoasă din viața mea
care mi-a trezit pofta
de mănăstire....
























http://filmehd.net/ida-2013-filme-online.html

epitaf

aici e mormântul unui copil
care și-a dorit să fie scriitor

aici e mormântul lui
în această liniște a dimineții care
cere milă
pentru toți....

luni, 18 ianuarie 2016

Numai ochii deschiși de Iisus Hristos pot vedea realitatea.

duminică, 17 ianuarie 2016

nu uitați

azi la predică
la evanghelia celor 10 leproși
preotul a tăcut îndelung
cu capul plecat...

apoi
înălțându-l brusc
parcă trezindu-se dintr-un somn adânc
ne-a spus:

la preot ați venit...
nu uitați
când plecați de aici
să vă întoarceți
la Iisus...

tu îl auzi cititorule?

am văzut un film un film american
cu un băiat fugit de acasă ca să nu mai fie bătut de
tatăl vitreg
a trecut granița spre Mexic
cu un cal și un revolver

și în primul sat mexicanii 

l-au jefuit....

a lucrat o vreme la o fermă

a făcut rost de niște bani și-a luat o carabină
și s-a dus să-și recupereze calul 
și revolverul.

dar a împușcat mortal un sătean și ofițerul

de poliție l-a coborât din
camionul care-l ducea la închisoare
l-a târât într-un tufiș și i-a tras un glonte în
cap....

avea doar 16 ani. 16 ani

de când
Iisus mergea lângă el
șoptindu-i
cu bătăile propriei inimi

viața e mai mult decât un cal și un revolver.


nu L-a auzit și a murit împușcat

ca un câine turbat.

tu Îl auzi

cititorule?

marți, 12 ianuarie 2016

DESTIN

Ne-am născut pe un teren de vânătoare
și suntem neîncetat vânați,
cu gândurile și simțămintele noastre
și ale celor apropiați...

E un teren de vânătoare de suflete
restul nu mai contează e doar decor,
tu vezi un om care gândește sau visează
dar în inima lui se-ntâmplă un omor...

și vine o zi când cădem răpuși 

de propria fericire și libertate,
cum cad animalele săgetate
de propria lor spaimă când sunt speriate...

Dar în mijlocul ținutului e o scară
sprijinită de nori ca de-un mal
pe-acolo coboară Dumnezeu să vâneze
omul ce nu vrea să fie animal...

Ne-am născut pe un teren de vânătoare...
nu-i alt destin decât acela 
de a fi răpus....
ori de leii fără trupuri ai morții
ori de dragostea
lui Iisus....


sâmbătă, 9 ianuarie 2016

TOT CE MAI RĂMÂNE


sinuciderea e tot ce mai rămâne din viață

sexul e tot ce mai rămâne din dragoste

avortul e tot ce mai rămâne din maternitate

libertinajul e tot ce mai rămâne din libertate

banul e tot ce mai rămâne din medicină

profitul e tot ce mai rămâne din prietenie

urletul e tot ce mai rămâne din cântec

frigul e tot ce mai rămâne din iarnă

pulsul e tot ce mai rămâne din inimă

animalul e tot ce mai rămâne din om

bestia e tot ce mai rămâne din animal

demonul e tot ce mai rămâne din bestie

când

din toate acestea este

izgonit

IISUS....

și îndepărtarea Lui 
transformă vizibil istoria
într-un proces
de purificare

a răului....


vineri, 8 ianuarie 2016

Împărăția Lui

acum și aici
totul
e în altă parte....

acum aici
dar dincolo
de moarte...

marți, 5 ianuarie 2016

SUFLET de ROMÂN(poezie patriotică)

sufletul meu a plecat în munți
să fie partizan, haiduc și sihastru
s-a dus să apere cu Psaltirea în mâini
sufletul țării de comunismul albastru...

sufletul meu a plecat în munți

căci Domnul în inimă suișuri a pus
toți bărbații neamului urcă pe-acolo
tot mai drepți și înalți, după Iisus...

sufletul meu a plecat în munți

o, cât mai sus, viața mea, du-te!
mi-au golit buzunarele hoții de țări
și-mi caută-n gură hoții de suflete....

sufletul meu a plecat în munți

și-n urmă oasele rămân tot mai grele
când vor veni ucigașii de suflete
vor găsi doar trupul morții mele....