"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

duminică, 13 decembrie 2015

FRAȚI de LUMINĂ(colind)

Un brad de Crăciun este sufletul tău
un pom cu lumini de poveste
ce nu pot să fie de nimeni aprinse
decât de Copilul din iesle...

de-aceea, te rog, cheamă Numele Lui

ca Steaua în piept să se-aprindă
să-L aflu în tine, născut, pe Iisus
e cea mai frumoasă colindă...

strângându-te-n brațe la El să ajung

ca sufletul meu să se-nchine
să-I dau tămâie și aur și smirnă
stând de vorbă cu tine...

și-așa să ne afle iarna în zori

dormind lângă ieslea divină
și vite și îngeri și magi și păstori
o lume de frați de lumină....

luni, 7 decembrie 2015

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Ce ziceți de asta?


P.S. Chiar mi-ar prinde bine comentariile d-stră pe acestă temă.

marți, 24 noiembrie 2015

patriotism

mulți sunt furioși sau dezamăgiți
că li s-a furat țara...

dar orice țară încetează să existe
odată cu dragostea
dintre oamenii ei...

de aceea
m-am înrolat în singurul război drept din istoria lumii:
cel în care îți recâștigi
dragostea...

cel pe care îl câștigi doar
predându-te
lui Hristos...




inamicul public nr 1

după ce au aruncat grenada
cu gaz paralizant
trupele speciale au intrat imediat
în acțiune
au pătruns în forță și au lichidat
amenințarea...

acum teroristul zace
rupt în bucăți
într-o cuvă metalică...

dacă nu ar fi fost lichidat de urgență
peste câteva luni
cu țipătul nașterii sale
ar fi aruncat în aer toată
frica de iubire
a acestei lumi...



vineri, 20 noiembrie 2015

INVITAȚIE



P.S. Puteți să considerați acest eveniment un nou început al Cenaclului.

miercuri, 11 noiembrie 2015

înviorarea de dimineață

Dacă străbați marea vieții privind la valuri pieirea ta e sigură.. Marinarii, adică cei care cunosc marea și știu să o străbată, nu privesc niciodată la valuri, ci numai la cer.
Asemenea lor, cei ce cunosc lumea, nu privesc niciodată la ea, ci numai la Împărăția Cerurilor.

*
Ca și în cazul lui Iov necazurile descoperă existența lui Satan și a lucrării lui. Ele continuă la cei care refuză să lupte.
Iar Satan, fiind duhul răutății, poate fi învins și izgonit doar de Duhul Sfânt, care vine la cei ce cred și cheamă Numele lui Iisus. Așa cum spunea Domnul Iisus Hristos: Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăția lui  Dumnezeu.(MATEI 12, 28)
Singura victorie posibilă e prin umplerea cu Duhul Sfânt.

luni, 9 noiembrie 2015

adevărata credință

adevărata credință
este curajul
de a coborâ cu Hristos
în iadul
adevărului despre tine...


nu cred

nu cred că le mai pot vorbi
tinerilor...

ei vor să trăiască
ei Îl vor pe Hristos
ca să poată trăi...

iar eu nu mai sunt tânăr
căci știu ce e lumea...
și-L vreau pe Hristos
doar ca să pot
muri...


deschide-mi

nu mai vreau decât să plec...
nu mai vreau decât să plec Doamne...
aici
sunt patru anotimpuri
ale unei veșnice
toamne...

aici de fapt
te ucide
un singur păcat:
dorința de a rămâne

în acest trup al morții
numit
lume...

și plecasem Doamne
chiar din clipa când
ai venit la mine

însă fără smerenie
se preschimbă-n minciună
chiar și credința în Tine:

în loc să mă ducă în Cer
mă afundă
în lume.....

nu mai vreau decât să plec Doamne...
Te rog
deschide-mi poarta strâmtă
prin care pot pleca
și din această ultimă rugăciune...
și din această ultimă
minciună a mea...

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

bună dimineața!

Zilele acestea, de la d-l C.T.Popescu, ”avocatul diavolului” cum își spune la Europa FM și până la ultimul ”ortodox cu voie de la poliția gândirii”. cum ar spune Conu Leonida despre liberii cugetători ai religiei, o mulțime de persoane îl înjură pe Patriarh și scuipă în direcția Bisericii, spunând în același timp că respectă credința în Iisus Hristos, ba chiar că ar avea așa ceva, într-o variantă personală.
Am auzit asta atât de des încât am simțit nevoia unei scurte replici.
Capul Bisericii este Iisus Hristos. Și toate celelalte mădulare, în ordine pogorâtoare, sunt Maica Domnului și Sfinții. 
Patriarhul și noi, credincioșii de astăzi, suntem labele picioarelor acestui Trup, părțile care umblă încă prin noroiul, rahatul și flegmele morale ale acestei lumi.
Dar lumea face asta de două mii de ani. Te mânjește cu de toate, ”îți sparge fața”, te priponește cu funia ”corectitudinii politice”, apoi te dă la ziar, televiziune și, în cele din urmă la tribunal, că ce fel de creștin ești tu, așa mazac, pocit și împiedicat, rușinea și piedica civilizației...
Piesa e veche și ieftină.
Și diabolică.
Smintelile trebuie să vină. Dar vai de cei prin care vin!
Vă doresc tuturor o zi bună.
Adică, o zi întru Hristos.

P.S. Niciodată ca zilele acestea nu mi-a fost Patriarhul mai drag...


vineri, 6 noiembrie 2015

de ce nu-mi place să fiu numit poet

pentru că
mi-e imposibil să recunosc
  -  printre oamenii credincioși
inteligenți și buni între care trăiesc  -  
că eu sunt de fapt
doar un
nenorocit de dependent...

că fiecare cuvânt care mi-e spus
că fiecare carte sau mână ce mi-e întinsă

  -  precum alcoolicul ce caută prin tomberoane
un rest de băutură în sticlele aruncate  - 
le scutur toate în lăuntrul meu ca un nebun 
căutând disperat
o picătură de
milă...

căci fără milă
mi se face rău 
de toate ideile
și viețile posibile...

pentru că mi-e imposibil să recunosc
marea fățărnicie a existenței mele
că nu sunt nici creștin nici poet adevărat ci doar
un nenorocit de dependent 

că fiecare rugăciune pe care o spun
și fiecare poezie pe care o scriu
nu-s decât o mână tremurătoare de cuvinte
cu care 
un om orgolios și mândru cerșește 
cât mai elegant cu putință

o picătură de milă....


marți, 3 noiembrie 2015

da noi suntem de vină

da noi suntem de vină
da noi creștinii călduți

din pricina cărora oamenii
Îl scuipă pe Hristos afară
din viețile lor.....

frați scumpi ai mei
cum să creadă în dumnezeirea Lui
cei care ne ascultă și ne privesc?

cum să creadă în Împărăția cerească
privind la noi cei atât de
lumești?

da noi suntem de vină
noi creștinii fricoși
care
refuzând să ardă pentru Hristos
îi lasă pe ceilalți
în întuneric...





duminică, 1 noiembrie 2015

iona azi

toți oamenii sunt Iona
toți
în stomacul balenei lume
care înoată
spre-adâncurile morții...

și-n toată istoria oamenilor
unul singur a scăpat:
se numește Iisus...
El venea de Sus
de pe țărm....

de-atunci
oricine cheamă Numele Lui
produce balenei lume
o indigestie cumplită.

și dacă-n zvârcolirile ei sălbatice
nu te oprești a chema
Numele lui Iisus
după o vreme
în culmea urii și al scârbei
vei fi și tu scuipat
pe țărm...

toți suntem Iona.
dar astăzi
arhitecții morții au renovat
stomacul balenei
astfel încât
stând în el
să crezi că ești

pe țărm...



vineri, 30 octombrie 2015

vom trăi


e toamnă în oameni.
soarele din reclame ne-a uscat inimile.

ca niște fructe putrede
le simt cum cad
și viața cum rămâne
fără căldură și lumină.
e toamnă în oameni...

va ninge curând. sub soarele din reclame
vom merge mai departe pe străzi vom face
cumpărături de Crăciun străbătând prin zăpezi
ca niște viermi tot mai grași
în trupul
unui cer mort....
............................
dar am văzut viermi
în privirea cărora încă mai arde
foamea de a fi
oameni...

aceștia
refuzând hrana viermilor
își sporesc flacăra din ochi
până

îi mistuie cu totul...


vineri, 23 octombrie 2015

istoria lumii pe scurt

în fiecare zi lumea
vine la movila de gunoi pe care stă Iov
și aruncă în el
cu toată mizeria ei...

murdării de tot felul
îl lovesc în obraz în frunte și-n piept
apoi cad și se strâng 
sub picioarele lui...

curând
lumea întreagă va deveni
un munte de gunoi

care

îi va acoperi pe cei ce aruncă

și-l va înălța la cer
pe cel 
care rabdă...




joi, 22 octombrie 2015

impresii după conferința de ieri a părintelui Zaharia Zaharou

După conferința despre lacrimi a părintelui Zaharia Zaharou, în chipul cel mai firesc, mi-a venit să plâng... să plâng fără sfârșit...
Dar, am început să vorbesc, să comentez, să dezbat...
Adică, să-mi asasinez căința....

miercuri, 21 octombrie 2015

Arhimandritul GAVRIIL(Urghebadze) despre credința adevărată și sfârșitul lumii


199425.p















„Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni, chiar dacă vedeţi oameni agitaţi, indecenţi, beţi sau înjurând într-un limbaj obscen. Chipul lui Dumnezeu se păstrează chiar şi în ei, însă la un nivel poate prea profund, de care ei înşişi nu sunt conştienţi. E normal ca vrăjmaşul să pângărească acest chip şi să-l acopere cu murdării. Nu e deloc uşor să vezi chipul lui Dumnezeu în cei care te ocărăsc şi care se arată sub chipul unei fiare. Dar cu atât mai mult trebuie compătimiţi, fiindcă sufletul lor e desfigurat, poate fără a mai putea fi refăcut vreodată, sfârşind în chinuri veşnice… Cât de greu e acest lucru: să-şi iubească cineva vrăjmaşii!”
(Tinerii vremurilor de pe urma. Ultima si adevarata razvratire.
Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Editura Sophia, 2008)
În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. În perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer: aţi putea fi înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă pierdeţi. Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui duhovnicească.
Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni.
Despre lupta sfinţilor proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.
Când icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Iviru („Portăriţa”) va purcede să părăsească Athosul, va începe dangătul clopotelor, bisericile în mod văzut i se vor închina, pentru a o petrece. Toate acestea vor fi arătate la televizor.
Aceasta-i mila Domnului”, spunea stareţul.
Va veni timpul, oamenii vor pleca în munţi. Dar să nu vă duceţi câte unul… În păduri şi munţi să mergeţi în grupuri mici. Pentru creştini cel mai mare chin va fi faptul, că ei singuri vor pleca în păduri, apropiaţii lor însă vor primi pecetea lui antihrist. Produsele pe care pun semnul lui antihrist nu vă pot dăuna. Aceasta încă nu este pecetea. Trebuie rostită rugăciunea „Tatăl nostru”, de însemnat cu sfânta cruce, de stropit cu agheasmă şi astfel se va sfinţi orice hrană.
Dacă vei fura, vei încălca una dintre cele zece porunci. Cine va proceda astfel îl va primi pe antihrist.
Omul credincios va nădăjdui în Dumnezeu. Iar Domnul în ultimele vremuri va săvârşi aşa minuni pentru poporul său, încât o mică frunzuliţă din copac îi va ajunge pentru o lună întreagă. Şi pământul nu va scădea; îi vei face cruce şi îţi va da pâine.
Nu vă temeţi. Principalul este să nu fie primită pecetea lui antihrist pe mâna dreaptă şi pe frunte.
Nu mâncaţi pâinea celui care a primit pecetea lui antihrist.
În ultimele vremuri adepţii lui antihrist vor umbla la biserică, se vor boteza şi vor predica poruncile evanghelice. Însă nu-i credeţi pe cei care nu au fapte bune. Doar după fapte se poate recunoaşte adevăratul creştin. Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte (raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va recunoaşte. Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii. Este ultimul… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde antihristul oamenilor.
La început aceasta se va face benevol. Dar când antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, îi va impune pe toţi să primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători. Atunci va trebui de plecat în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni. Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva…

marți, 20 octombrie 2015

quo vadis, ortodoxia?

prea multe
tot mai multe voci ale Bisericii
vorbesc despre nădejde
turnând plumb în inimi
vorbesc despre lumină
cu fețele întunecate
vorbesc despre iubire
scrâșnind și cu pumnii strânși....

tot mai multe voci ale Bisericii
vorbind despre Părinții Pustiei
nu fac decât să dea credinței
gustul nisipului...

pe zi ce trece suntem
tot mai puțin
o lumină în întuneric
și
tot mai mult
o reclamă luminoasă
a
întunericului....

pentru că un creștin
își pierde optimismul
doar dacă
și-a pierdut
credința...



luni, 19 octombrie 2015

hrană pentru violența în școli!

În discursurile pe care le-am auzit la începutul anului școlar, atât direcțiunea cât și polițiștii invitați, au vorbit despre violența în școli ca fenomen tot mai îngrijorător. De fapt, ca motivul de îngrijorare nr.1.
Astăzi, mergând pentru o problemă administrativă la un liceu din zonă, am văzut afișele unor evenimente apropiate: Balul bobocilor și, echivalentul acestuia pentru gimnaziu, Balul rățuștelor.
Numai că imaginile, spre deosebire de cuvinte, nu mințeau.
BALUL RĂȚUȘTELOR nu e de fapt decât un Hallowen jr. Pe afiș erau doar pisici negre, bostani rânjitori, vrăjitoare, vampiri, stafii etc. pe un fond de film horror. Dacă o fi fost vreodată vreo rățușcă ori vreun alt personaj al copilăriei normale, a fost de mult înghițită de monștrii acestei sărbători macabre. 
Iar BALUL BOBOCILOR are ca titlu tematic: ÎNGERI și DEMONI. Iar ca subtitlu: de la cer la pământ!!!!
Deci liceul în cauză promovează, CONȘTIENT SAU NU RĂMÂNE DE VĂZUT, demonicul, monstruosul, maleficul, pentru că afișul balului nu avea nimic angelic în el, doar flăcările iadului și un om cu fața mânjită care se scufundă în ele. Subtitlul este iarăși, în tradiție satanistă, o frază întoarsă: nu de la pământ la cer, ci invers: DECI, DUPĂ LOGICA SUBTITLULUI, EVIDENTĂ, E VORBA DE ÎNGERI CARE S-AU HOTĂRÂT SĂ CADĂ! ȘI VOR SĂ FACĂ ASTA LA BALUL BOBOCILOR! Drăguță ideologie, nu-i așa?
Cu asemenea afișe și activități, oare ce se va întâmpla cu nivelul de violență din școli? Va hrăni acest imaginar demonic pacea sufletească a elevilor, respectul și prețuirea pentru aproapele și viața sa?
Se va obiecta, desigur, că este opțiunea elevilor.
Dar opțiuni ale unor elevi a fost și masacrele din liceele din S.U.A. și U.E., căci spre asta se îndreaptă nivelul de violență în școli. Autorii lor erau toți consumatori de cultură întunecată. Dacă elevii ar fi dorit ca bal un masacru sau o orgie, administrația liceului ar fi acceptat, doar pentru că este alegerea copiilor?
Ce om în toate mințile poate crede că, folosind asemenea repere culturale, asemenea semințe ideologice, va obține niște copii blânzi, buni, ascultători de părinți și profesori, echilibrați afectiv și optimiști?
Ce om întreg, încă, la minte și la inimă, poate crede că punând asemenea temelii vădit întunecate și distructive, va putea construi o societate civilizată și coerentă?
La ieșirea pe poarta instituției m-am salutat cu jandarmii care asigurau protecția fizică a copiilor.
Dar unde sunt cei ce trebuie să le apere sufletele? Unde sunt cei ce-i iubesc sau, măcar, susțin asta? Unde sunt părinții lor?
Ceea ce am văzut eu pe ușile și ferestrele acestui liceu nu erau afișe: erau bombe spirituale cu efect întârziat, camuflate în forme de educație și divertisment.
Într-o zi vor exploda sub formă de cinism, cruzime, violență fizică și verbală. Iar dacă nu vor răzbi în afară, va avea loc o implozie mută, care va pune pe fețele lor, chipul cenușiu al depresiei....


luni, 28 septembrie 2015

Cum vă place?



adolescență

înainte de a muri
în oamenii mari care vor fi
și de-a zâmbi
moartea
cu ochii lor goi,

cu muzica ce urlă-n difuzoare
cu monștrii de pe hainele murdare
cu setea atroce de-a se îneca în noroi

copiii ne spun
ce văd
în noi....


miercuri, 23 septembrie 2015

pescuirea minunată

dintr-odată
acum o lună
morții tineri n-au mai vrut să stea
în groapa comună

n-au mai vrut să zacă îngropați
în calculatoare
în planul de globalizare
în subcultura de consum
în bere decibeli și tutun...
n-au mai vrut să stea cu capul
înhumat în plex
până educația sexuală
o să-l golească
de creier
prin sex....

brusc
într-o seară
tinerii cimitirului n-au mai vrut
să moară:

și-au lăsat mormintele
sparte
și s-au dus...

până i-au tras
cu totul din moarte
cuvintele

lui Iisus....

marți, 22 septembrie 2015

ghicitoare

în adolescență
am fost fascinat de maeștrii
de arte marțiale
care cu un strigăt puteau
ucide un om...

până
l-am întâlnit pe cel care
cu un strigăt
mi-a ucis moartea...

luni, 21 septembrie 2015

iadul celei mai bune intenții

Ieri după amiază, am ascultat câteva dintre cele mai frumoase cântece de dragoste ale lumii.
Nu erau versuri, ci un șarpe care se înfășura pe suflet.
Nu era un refren, ci agonia unui suflet mușcat. Am plâns lacrimi care nu erau decât sudoarea unui suflet otrăvit...
Ieri, am ascultat câteva din cele mai eficiente reclame ale morții.
Fără Iisus, nimeni nu scapă. Cum toiagul lui Moise, prefăcut în șarpe, a înghițit toiegele vrăjitorilor din Egipt, prefăcute în șerpi, așa Crucea înghite dragostea căzută a acestei lumi, curățind-o de toată vraja ei satanică....
Ieri, în adâncul tuturor cântecelor de dragoste ale lumii, l-am auzit pe bogatul cel nemilostiv, urlând din iadul desfrânării, să i se trimită din Rai, o picătură de dragoste curată....

miercuri, 16 septembrie 2015

ANUNȚ IMPORTANT!



Editura Doxologia își invită cititorii și la două evenimente organizate în cadrul Libris Neamț 2015. 
Este vorba de: lansarea volumelor ,,Părintele Iustin Pârvu. O misiune creştină şi românească” şi „7 întâlniri cu părintele Iustin Pârvu”, de Adrian Alui Gheorghe, dar și de lansarea cărții „Cineva mă caută prin viaţa mea”, de Marius Iordăchioaia. Evenimentele vor avea loc sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 15.30.
O ofertă editorială bogată pentru adulți și copii, cărţi de teologie şi spiritualitate, credinţă ortodoxă, poezie şi proză creştină, noi apariţii editoriale și reduceri de preț între 20 și 35 %.


P.S. Vă aștept cu drag să ne vedem. Recenzia cărții mele o va face d-l Lucian Iordăchescu. Acesta este adevăratul eveniment pentru mine.

marți, 15 septembrie 2015

PUNEȚI CRUCE VIOLENȚEI ÎN ȘCOLI!

Fericiți făcătorii de pace....

Ieri a fost începutul anului școlar.
La festivitatea de inaugurare, doamna directoare a vorbit despre o Europă în criză morală. Le-a mai spus elevilor că nu contează doar profesia pentru care se vor pregăti, ci și ce fel de persoane vor fi, cum vor relaționa și ce valori morale vor cultiva și promova.
Un căpitan de poliție a vorbit despre violența în școli. După cum a făcut-o treaba stă destul de prost...
O doamnă de religie mi-a vorbit despre promovarea deschisă a bestilității prin cultura media pentru copii. Chiar fiul dânsei a fost victima bullying-ului și fără o intervenție fermă fenomenul nu s-a oprit. Deși cei care îi agresau copilul îi sunt elevi și, paradoxal, țin foarte mult la doamna lor de religie.
Și eu am fost violent când făceam karate și urmăream toată ziua filme cu bătăi. Abia așteptam să-mi testez la școală noile tehnici. Iar pentru asta trebuia să am un motiv, să provoc premizele unui conflict prin cuvinte și să-l rezolv cu pumnii și picioarele. Mi-am amintit toate aceste lucruri. Și acum, scriind, mi le amintesc tot mai viu....
Ieri a fost începutul unui nou an de bullying. Pe toate fețele se vedea asta. La cei mici ca teamă, la cei mari ca obișnuință. Înainte de a scrie aceste impresii am citit că profesorii cer să aibă statut de polițiști, adică dreptul la respect și protecție garantat ferm prin lege.
Nu are rost să privim spre situația politică ale lumii. Avem deja, de multă vreme, un război intern, iar zona în care se face poate la modul cel mai vizibil, concret, e școala. 
O fetiță de treisprezece ani s-a sinucis pentru că părinții săi nu au fost cu ea în prima zi de școală.
Societatea de consum ne consumă copiii. Prin cultura pe care le-o oferă le sporește continuu fragilitatea sufletească, iar prin așteptările sociale și profesionale pe care le impune, îi zdrobește din afară. E o societate menghină care continuă idealul comunist: a fabrica oul-cubic, omul care se potrivește perfect, fără nici o rezistență, în construcția socială pe care o vor conducătorii. Dar, deocamdată, mașinăria ideologică nu produce decât rebuturi. Nu văd în continuare decât ”generații de sacrificiu”...
Dar diferența majoră este că nu s-a oficiat obișnuitul Te Deum. Marele absent al ceremoniei a fost preotul.
Au rămas profesorul de religie și părinții creștini.
Propun înființarea unei asociații creștine de stopare a violenței în școli prin mijloacele specifice creștinismului. Și cum violența este la toate nivelurile și prin toate mijloacele, abordarea fenomenului înseamnă o abordare a întregii personalități și vieți a elevului. Nu avem doar dreptul acesta, ci datoria.
De fapt, pentru asta am scris tot acest articol.
M-am gândit că dacă preotul a fost exclus, ce-ar fi ca în locul lui să vină în școli, toată Biserica?
Hristos are puterea să oprească orice furtună. Chiar și pe cea hormonală...
Ce spuneți? Loggoul asociație ar fi cel din titlul articolului.
Aștept păreri. Și chiar mai mult....

luni, 14 septembrie 2015

despre adevărata cinstire a Crucii

Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.(1Cor 1, 18)

Singura cinstire adevărată, dătătoare de viață, a Crucii, este a crede în cuvântul ei.
Cuvântul Crucii este Evanghelia. În prima sa epistolă către biserica din Corint, dumnezeescul apostol Pavel spune despre ”cuvântul crucii” că este puterea lui Dumnezeu (1Cor.1,18), iar în epistola trimisă creștinilor din Roma, același lucru îl afirmă despre Evanghelie: că este puterea lui Dumnezeu de mântuire a tot celui care crede.
A iubi pe Dumnezeu din tot cugetul înseamnă și a cugeta responsabil la cuvântul Său. Exercițiul acesta este o nevoință ascetică de maximă importanță, mai ales acum în vremuri de sistematică îndobitocire a oamenilor. Căci tot ce este păcătos în noi se va lupta cu Evanghelia, cu puterea ei de mântuire, fie prin respingere brutală, fie prin viclenia amânării  ori a ereziei. Tocmai așa cum s-au luptat cu Hristos cei ce l-au prigonit și răstignit. Iar Gadara, Galileia și templul din Iersualim transformat în peșteră de tâlhari nu sunt doar locuri din geografia biblică, ci, mai ales, din adâncul fiecărei inimi.
Ce este Ortodoxia, altceva decât o intrare și o deplină cucerire lăuntrică a unui om de către Iisus Hristos, adică o Evanghelie în actualizare și desfășurare intimă, personală, prin Duhul Cel ce răstignește carnea ca să-i învieze sufletul?
Evanghelia este cuvântul crucii pentru că ne așează, prin cuvânt, în fața lui Hristos cel răstignit. Iar această așezare este în vederea unei alegeri fundamentale, veșnice, ce schimbă dramatic cursul unei vieți.
Pentru evrei, Domnul folosește imaginea din Vechiul Testament, a șarpelui răstignit de Moise pentru a opri, în cei ce priveau cu credință Semnul, moartea celor mușcați de șerpi în pustie. Iisus răstignit oprește, deci, prin analogie, efectul veninului care intrat în inima lui Adam prin credința în cuvintele șarpelui din Eden. Iată Vechiul Testament ca pedagog către Hristos. Iată istoria vechi testamentară ca și cultură ce poate intermedia înțelegerea Evangheliei. De aceea Mântuitorul le spune evreilor că necrezând în El, în fapt, nu cred în Moise și prooroci, în propria cultură religioasă. Și totdeauna când citesc Noul Testament, pe Domnul Însuși ori pe Sf. Ap. Pavel, mă cutremur de necruțătoarea dârzenie, chiar asprime, cu care îi puneau pe ascultători în fața Crucii când vesteau cuvântul ei, Evanghelia. În fața bărbăteștii lor binevestiri, oamenii făceau alegeri între moarte și viață, între iad și rai; astăzi, ascultând doar o exegeză, aleg între a ațipi un pic sau a se plimba pe afară...
Căci azi cine ne mai pune în fața Crucii ca să ne întrebe, până la un răspuns categoric al conștiinței, dacă ne încredințăm sau nu Celui răstignit pe ea, să ne conducă prin viața de aici spre viață veșnică? Azi cine își mai asumă nebunia violentă sau batjocoritoare ce împroașcă din cei ce au ales pierzania, când li se vestește, cu adevărat, până la un răspuns limpede, cuvântul crucii?
Cei care sunt îndreptățiți să o facă sunt tot mai slăbiți de viața fundamental idolatră a societății de consum, de veninul frivolității ei omniprezente, ori tot mai puternic intimidați de corectitudinea politică și legiferarea nelegiuirii. Nu poți vesti cuvântul crucii după ce spui bancuri ori dacă te temi de reacția autorităților. Dar toate acestea au putere doar asupra celui care a intrat în slujirea lui Hristos, nu pe la Cruce, nu prin credința în cuvântul ei, nu printr-o deplin conștientă și hotărâtă legare a destinului lor de Cel răstignit și de singura puterea a iubirii, cea a jertfei....
Până la urmă însă, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, toți creștinii vor trece prin fața Crucii și vor face o alegere veșnică: între puterea ascunsă a Celui pironit în cuie și  cea zgomotoasă, imediată și la vedere, a puternicilor zilei. Între puterea de a slobozi sufletele din puterea morții și cea de a elibera trupurile din strânsoarea conștiinței...
Dar au de ales, între a li întâmpla asta din voință proprie, la vreme de libertate, cu răgaz de cercetare, cugetare și pocăință; ori, cu sila, la vreme de strânsoare, în viforul somației demonice, cu sufletul întunecat de spaimă.
Avem a alege între a ne lămuri din darul iubirii lui Dumnezeu sau din strânsoarea vicleană a diavolului, atunci când îi convine lui cel mai mult. Iar astăzi multe predici vor acoperi Crucea și cuvântul ei cu aurul ieftin al retoricii, anesteziind conștiințele în loc să le trezească...
În loc să li se pună Crucea în fața inimilor într-un mod de neocolit, îmbiindu-i pe oameni să guste din dulcea ei putere, din mierea Stupului lui Dumnezeu, prin credință și Sfânta Împărtășanie, predicile tind să sune mai mult ca un referat, ca o informare asupra sărbătorii. Iar creștinii de azi nu au a dezgropa Crucea din istoria Bisericii, ci răspunsul propriei inimi la cuvântul crucii, la chemarea Celui răstignit pe ea.
Și asta în vremuri în care, o credință lămurită în fața Crucii este din ce în ce mai vitală. Căci slugile ighemonului sunt pe drum și se strâng, deja, din toate părțile....

duminică, 13 septembrie 2015

poem la Ziua Crucii

cu o bucată de sârmă ghimpată
înfășurată pe  frunte
și un trup sfâșiat până la os
ne așteaptă
dincolo de gard...

conducerea lagărului
ne-a îngăduit și ajutat
să ridicăm o capelă în numele Lui.
și în timp ce noi
adunându-ne acolo
ne facem suportabilă
viața de prizonieri

El ne așteaptă
sângerând

dincolo de gard...

vineri, 11 septembrie 2015

evoluție


singurul progres al lumii
e cel al confortului
din liftul cu care
coborâm
în iad.

strămoșii noștri
folosind scara
mai aveau șansa să-și dea seama
ce se întâmplă
și
să strige după ajutor...

dar noi privim fericiți
imagini din Rai
la televizorul
din liftul
ce coboară
spre iad....

joi, 10 septembrie 2015

Vă rog să citiți! Și să dați mai departe!

Ani de zile m-am întrebat cum ar vorbi un evanghelist, un vestitor al Evangheliei, ortodox. Părintele Zaharia Zaharou e un răspuns peste toate așteptările. Vă rog să citiți materialul de mai jos. Și, cu toată încrederea, să-l dați mai departe...
http://corortodox.blogspot.ro/2015/09/conferinta-relatiile-interpersonale-in.html

miercuri, 9 septembrie 2015

reclamație la Patriarhie

de patruzeci de ani sunt mort
și-ar fi păcat
să spun că nu m-am
descurcat.

am un serviciu bun mașină
și un mormânt confortabil
și utilat.

duc o viață morală
și sunt însurat:
am o fetiță și un băiat.

doar când merg la biserică
am un mic necaz:
tocmai când corul
m-a dus la extaz
iese preotul la amvon
și zbiară:
Lazăre, ieși afară!

ei, atunci, mă lasă nervii, Preafericite!
la un tip cult
și realist ca mine
chestia asta
extremistă
nu ține:

eu de patru decenii sunt mort
și mi-e bine!!!
............................................
am fost la psiholog
și m-am mai
calmat....
dar vă rog să luați măsuri
imediat....
căci mie îmi place să merg la biserică
și e păcat....

marți, 8 septembrie 2015

duhovnicește corect

nu Pilat și evreii
L-au ucis pe Iisus
ci eu când
mi-am spart inima
și L-am uns.....

ușa din tavan

lumea e o temniță
cu ușa în tavan;

ies din ea doar
cei cu inimile
mai ușoare ca aerul....


luni, 7 septembrie 2015

ora închiderii

adevărul despre Iisus Hristos prietene
este că...

dar înțeleg că ceea ce te preocupă cu adevărat acum
e să-ți termini berea și eventual
să mai comanzi un rând  - într-o seară
așa de caldă un loc mai plăcut ca
terasa de pe lac nu există  -
dar

adevărul este că fără Iisus Hristos... da
într-adevăr întârzie grozav cu friptura
deși nu mai sunt alți clienți

dar adevărul prietene este

că de ceva vreme lăutarii nu se mai aud
și nici lacul pontonul chelnerii masa
paharul pe jumătate plin și
mâna care îl ținea
nu se mai văd

doar noaptea
doar noaptea și sufletul
care se îneacă  în ea...
încercând zadarnic să-și amintească
numele singurei lumini
pe care întunericul
nu o poate cuprinde....

duminică, 6 septembrie 2015

nebunii

lumea, fiule, e marele tren
ce sufletul ni-l poartă
zi de zi
spre infern...

cu mersul lui moale
hipnotic pervers
îi scapă doar nebunii
care sar din mers...

și unde-s aceia, tată,
ce din tren au sărit?

se rostogolesc încă, fiule,
nebunește spre Ceruri
în vreo chilie
de schit...

tu inimă

ca pe o piatră te-am zvârlit în râul milei
și tu altceva inimă
nu mai căuta

căci știu cum
te vei sufoca te vei zbate
încercând să te prinzi
de vr-un gând
de un rost pe pământ
sau de-o carte
dar
cu nici un chip inimă
nu te voi lăsa:
te voi lua iarăși
și tot mai departe
fără cruțare
te-oi arunca....

căci
tu inimă
draga mea inimă
doar înecându-te-n milă

mă vei salva...

vineri, 4 septembrie 2015

cursa inutilă

Moș Gheorghe a fost coborât din tren
pentru că nu avea bilet
și bătrânul netulburat a luat-o pe lângă șine
citindu-și Psaltirea cu surâsul lui din Rai.

până nu l-au ajuns din urmă și nu l-au rugat
să se întoarcă
locomotiva nu s-a urnit din loc...

nici n-avea rost pentru că
fără sfinți
lumea însăși e un tren
care nu duce
nicăieri...

marți, 1 septembrie 2015

Cântecul de leagăn

Mă urmărește, de ani, o secvență dintr-un film. Acțiunea are loc în al doilea război mondial.
Într-un oraș se dau lupte de stradă. După ce își golesc încărcătoarele puștilor, doi soldați, un american și un neamț, își scot baionetele și se încaieră într-o sălbatică luptă corp la corp. Soldatul nazist ajunge deasupra celui american, dar nu are suficientă putere pentru a-l înjunghia în inimă. Atunci, în încordarea aceea de pe marginea morții, începe să șoptească un cântec de leagăn. Efectul psihologic este implacabil. Brațul soldatului american slăbește, sub anestezia emoției, suficient ca vârful baionetei celuilalt să-i pătrundă, încet dar sigur, în piept. La sfârșitul cântecelului, toată lama baionetei este în inima soldatului mort. Și ochii victimei privesc undeva în tavanul camerei cu un fel de stupoare plină de groază: somnul în care l-a transportat cântecul de leagăn nu e dulcele somn al copilăriei, ci infernalul coșmar al morții...
Acest cântec de leagăn al morții curge din toate gurile și difuzoarele lumii de azi. Este ideologia psihedelică a umanismului contemporan. Versurile sunt pline de ”grija pentru om”, pentru drepturile lui, dar melodia e fatală. Sub anestezia psihologică a versurilor, lama de baionetă a morții veșnice pătrunde încet, imperceptibil aproape, în inima sufletului omenesc.
L-am auzit în legătură cu toate temele civilizației contemporane; și de curând și în numele educației sexuale. O doamnă psiholog mi-a prezentat cele mai raționale și înduioșătoare, mai umane, argumente ale implementării acestui tip de educație. Doamna psiholog era cât se poate de bine intenționată. Dar argumentele dânsei nu reușeau să fie decât cele mai convingătoare versuri ale cântecului de leagăn al morții...
Și din vraja acestui cântec de leagăn ucigaș, numai glasul lui Iisus Hristos trezește, numai Duhul Lui te scapă. Tocmai acesta e și motivul pentru care a fost, este și va fi până la sfârșitul lumii, într-un fel sau altul, batjocorit și răstignit....
Iar glasul Lui îl aude sufletul care Îi citește Evanghelia și merge la Liturghie cu această credință, exprimată în rugăciune: că Duhul lui Hristos are puterea să-i smulgă cântecul vrăjit din urechi și baioneta morții din piept....
Biserica nu este locul în care au loc diverse” manifestări religioase”.
Biserica e singurul loc în care poți scăpa de lama de baionetă a morții veșnice, pe care lumea ți-o adâncește în piept, cu toată grija ei maternă pentru fericirea ta, cu toată greutatea iubirii ei pentru tine....

miercuri, 26 august 2015

erezia

am găsit astăzi
între Domnul și mine
o fundamentală
diferență de Crez:

eu vreau să trăiesc
El vrea
să-nviez....

marți, 25 august 2015

am cancer

Te-am auzit Doamne în sfârșit
Te-am auzit
cum strigi de-o viață
că-s bolnav de moarte
ca surzilor cu mâinile
și gleznele-Ți sparte
cu tot trupul Tău răstignit

îmi spui că am cancer la suflet și
nu mai am mult
că Tu Doamne
chiar de la nașterea mea ai vrut
să-ncepi chimioterapia
cu Duhul Sfânt...

dar acum sunt tot o tumoră... și dacă voiesc
măcar cei dragi ai mei să fie bine
e nevoie urgentă de un transplant:
să fiu scos din viața lor
și-nlocuit
cu Tine...


sâmbătă, 22 august 2015

rog

rog
să nu-mi mai ceară nimeni să-i
rostesc poezii

gura mea e în altă lume
decât
inima...

fiara rănită

străpunsă cu toate gândurile mele
în vânarea de suflete a acestei lumi
inima-mi gonea ca o fiară rănită
când Domnul mi-a prins-o
în dulcile-I mâini.

Și-n carnea sălbatică pe Sine S-a strâns
ca o inimă alta pogorâtă de Sus.
și iarăsi pornită-i vânătoarea cu patimi
dar săgețile-n mine
se preschimbă
în lacrimi....
...........................................
străpuns cu toate căderile lumii
în vânarea de suflete eu încă gonesc...
prin codrii de duhuri aleargă spre Cer
o fiară rănită de-un plâns îngeresc....

vineri, 14 august 2015

ANUNȚ IMPORTANT!

Vă invităm sâmbătă seara după Vecernia de la ora 18.00 la o minipriveghere în cinstea Moșului Gheorghe Lazăr. Vom citi la Psaltire până spre miezul nopții. Vă așteptăm! Pr. Vieru Sorin, parohia Precista 3.

joi, 13 august 2015

locul de joacă

inima creștinului
e un scrânciob
în care
Tatăl ceresc îi leagănă pe oameni
până redevin
copiii Lui....

mersul trenului

veșnicia e un fel de tren
care prin gări
ce se numesc biserici
vine....

peroanele sunt pline...
dar vor putea urca
doar cei
îngenuncheați pe șine...

vineri, 31 iulie 2015

aliluia!


”Cu siguranță, nu există nici un om care nu poate să ajungă sfânt, ajunge să fie puțin viteaz, să aibă naturalețe, omenie, pace, capacitate de primire, adică să accepte ceea ce i se întâmplă în viață, să nu se neliniștească pentru nimic, nici pentru el însuși, nici pentru biserică, nici pentru societate, nici pentru vremuri. Noi, creștinii, ne băgăm mintea peste tot și avem impresia că ne pierdem, că suntem în pericol. Dar e oare Hristos vreodată în pericol? Chiar și când doarme, conduce valurile mării (Mt.8, 23-26), norii cerului și bătăile inimilor noastre.”( Emilianos Simonopetritul)


       

duminică, 19 iulie 2015

”Dacă popoarele ortodoxe nu transformă mediul cosmic în care trăiesc în civilizații materiale strălucitoare e că, pentru ele, raiul nu mai poate avea ființă pământească. Cetatea lui Dumnezeu sau Împărăția Lui nu e din lumea aceasta. Ea va trebui să fie Ierusalimul ceresc. Absorbite în acestă viziune a unui pământ și a unui cer transfigurate în plan eshatologic popoarele ortodoxe dezvoltă o viață materială redusă la strictul necesar. Din punct de vedere utilitarist e poate o slăbiciune. Din punct de vedere spiritual creștin, ele încarnează însă adevărata doctrină a Mântuitorului. A le obiecta această calitate ca o slăbiciune înseamnă a obiecta Mântuitorului slăbiciunea politică de a fi refuzat să fie împăratul iudeilor pentru a lupta împotriva stăpânirii romane.”( Nichifor Crainic - Curs de teologie mistică)

vineri, 17 iulie 2015

NU se face priveghere cu Psaltire. NU se face Cenaclu.

joi, 9 iulie 2015

test de personalitate

și păcătosul și sfântul sunt veșnici.
primul:
veșnic nemulțumit.
al doilea:
veșnic mulțumitor.


” Voi știți că din ORICE situație este o ieșire  -  Hristos, dar voia oamenilor este paralizată de patimile pământești, iar această ieșire universal mântuitoare se împletește neapărat cu o luptă împotriva sinelui, adică a propriilor patimi, și în cele mai multe cazuri lupta este lepădată.( Arh. SOFRONIE SAHAROV) 

miercuri, 8 iulie 2015

şi vine dimineaţa

aşa cum în toate mişcările prin celula lui
condamnatul la moarte
pileşte gratiile
cu o bucăţică de sârmă
ascunsă în pumn

aşa creştinul cu tot ce face
spune şi gândeşte
taie în taină legăturile
vieţii lui
cu lumea...

şi vine dimineaţa când
celula condamnatului e goală
iar lumina din inima creştinului
înlocuieşte cu totul
lumina zilei...


Viața după Evanghelie

Când eram în Grecia, în timpul războiului, ascultând spovedania oamenilor, le spuneam:
- Ați uitat să-mi spuneți de un mare păcat al vostru...
- Care?
- Că sunteți ucigaș...
- Nu, nu sunt ucigaș, și de aceea nu aș putea spune acest păcat...
- Dar, ia spune, în vremea războiului, când primeați vești că, printr-o oarecare operațiune, așa-zisul vrăjmaș a suferit mari pierderi, nu v-ați bucurat?
- Firește, căci ei au început războiul, ei sunt vinovați, și bine că i-au bătut.
- Deci, vezi dragul meu, oricum ai privi-o din punct de vedere omenesc obișnuit, în duhul Evangheliei aceasta înseamnă părtășie morală la ucidere, și deci păcatul cere căință.
Nu văd ca oamenii să fi înțeles cum trebuie cele de mai sus, și de aceea nu le mai rămâne altceva de făcut decât să se lepede de viața după Evanghelie, să se îndepărteze de Hristos, să-și uite adevărata obârșie în planul duhului, și să se preschimbe în unii osândiți la moarte animalică.( ARH. SOFRONIE - Scrisori care familia protoiereului Boris Stark.)

marți, 7 iulie 2015

cuvânt esențial

Pace vouă! Cuvintele acestea au fost primele cuvinte ale lui Hristos când S-a arătat ucenicilor după Înviere. Marele, în realitate Singurul, adevărat Biruitor, Biruitorul morții, Hristos, contrar multor altor ”biruitori”, rostește aceste blânde cuvinte. În ele, firește, se găsește mai multă biruință decât în toate biruințele năsâlnice. Și deoarece până astăzi mai marii lumii acesteia nu au auzit și nu voiesc să audă aceste cuvinte ale lui Hristos, iată că se ajunge la faptul că și noi, cei mici, care însetăm după pace și libertate, bineînțeles, adevărata pace și libertate, suferim din pricina asupririi ce zdrobește lumea întreagă, datorită luptelor mai-marilor acestei lumi, pentru a ajunge la deplina împărățire.(...) Dar ca să nu biruiască stăpânitorul lumii acesteia, Hristos ne-a dat rugăciunea, și atunci, oricum, cele de care avem nevoie se vor săvârși.”(ARH. SOFRONIE - SCRISORI CĂTRE FAMILIA PROTOIEREULUI BORIS STARK)

duminică, 14 iunie 2015

eu


eu
sunt un fiu risipitor
care
în loc să-și înceapă călătoria
stă și o povestește
porcilor....


joi, 11 iunie 2015

lămurire

nu după măsura în care
îi citezi pe Părinți
ești ortodox
ci
după măsura în care
descrierea vieții tale lăuntrice
descoperă
gândirea lor...

nu măsura în care
frecventezi biserica definește
credința ta în Hristos
ci măsura
setei de schimbare cu care
faci aceasta....

rugăciunea pentru lume

rugăciunea pentru lume
nu se naște din cunoașterea
tragediilor ei
ci

a lui Hristos....


nu

nu judeca răul
n-are nevoie decât
de puțină atenție
ca să intre
în tine...

dovada că a intrat
e tocmai fervoarea crescândă
cu care

îl judeci...


adevărata imigrație

după Revoluția în care
Iisus l-a dat jos din mine pe Satan
inima mea liberă
s-a dus să lucreze
în cer...


vineri, 5 iunie 2015

Mâine SE FACE Cenaclu.

sâmbătă, 30 mai 2015

Mângâietorul și Gâdilitorul

Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.( 2 Timotei 4, 3-4)

Cred tot mai mult că ar trebui să apucăm Rusaliile acestui an, ploaia de foc din icoana acestui praznic, ca mânerul frânei de urgență, al semnalului de alarmă. Ori mai degrabă, ca pe mânerul sabiei Duhului, de care vorbește Sfântul Pavel, apostolul lui Hristos. Sabie care zace tot mai mult în panoplia icoanelor, în loc să taie în carnea inimilor noastre. Și în lumina martiriului brâncovenesc, celebrat mai an cu tot fastul instituțional, să începem a fi crânceni în inimile noastre cu duhul care înlocuiește tot mai mult în viața noastră bisericească, Duhul lui Hristos; și de care ne lăsăm decapitați cu toții, de la vlădică la opincă, cu un tot mai convingător surâs de plăcere pe fețe. Este vorba de duhul frivolității care ia locul Duhului Adevărului, de Gâdilitorul care ia locul Mângâietorului....
Aceste cuvinte nu sunt scrise de vreun înger, ci de unul care pătimește încă ispite trupești, care a simțit și încă simte, cu viscerele sufletului său, paralizanta lucrare a Gâdilitorului. Lucrând cu tinerii, am simțit mereu, în bolile copilăriei credinței, mișcarea acestui duh, vechiul duh al curviei travestit în evlavie consumeristă sau postmodernă, foșgăind prin subteranele primelor îmbrățișări oferite în Numele lui Hristos, nu al concupiscenței, în Numele Evangheliei, nu al Educației pentru sănătatea globalizării. Acest șarpe cu solzi de vorbe, își unduie totdeauna trupul șuierător, atât în hlizeala care însoțește catehizarea tinerilor, în bancurile cu care se acuplează contemporan Evanghelia cu identitatea românească pe scenele caselor de cultură, cât și în duritatea cu care cei mai tradiționaliști ortodocși, apără contondent, pâna la ”trei plumbi în creier”, Ortodoxia. Stăpânește și măsluiește credința, atât prin lascivitatea țopăitoare, veselă și ușoară, cu care se livrează soft Ortodoxia celor fragezi, cât și în varianta hard cu care administrația bisericească conduce, în maniera cinică a negustorilor de altădată ai Templului, viața bisericească. Pe scurt, și Duhul Sfânt, ca și Hristos, e răstignit între doi tâlhari, între alte două ipostaze ale duhului curviei, între varianta zâmbăreață și cea încruntată a Gâdilitorului. Ipostaze demonice care se unesc în lucrare, în succesiunea lor activă, căci este un duh care te gâdilă până te omoară....
Dar înainte de ați ucide sufletul, îți omoară credința. Iar dacă nu o ai încă, îți oferă înlocuitorul perfect.
Apostolii Gâdilitorului sunt trainerii pregătiți în laboratoarele dezvoltării personale, în hangarele Psihologiei. Au făcut teologia cu Freud. Știu să seducă în numele Sfinților Părinți. Au supt științific la țâța care a umplut, în Occident, creștinismul, cu cea mai subțire desfrânare. Sunt antrenați să producă iluzia convertirii, să livreze înlocuitorii psihologici ai darurilor Duhului. Iar printre ei, cu fiecare generație, tot mai mulți preoți inimoși, din cei care vor să facă ceva....
Nu mai știm, nu mai răbdăm, să fim inocenți cu duhul, adică să acceptăm mai curând a rămâne singuri, sterpi duhovnicește, decât să ne înmulțim cu ajutorul științei. Nu rezistăm ispitei de a nu accepta înlocuitori ai darurilor cerești, sub presiunea pe care o pune pe noi succesul altora, căci instituția bisericească e tot mai mult parte a societății de consum. Dacă tind tot mai acut să cred în teoria conspirației este pentru că o văd împlinită, văd uriciunea pustiirii în locul preasfânt, văd duhul curviei în locul Duhului Sfânt: căci Psihologia a fost deja, de ani buni, făcută rasoforă și tinde să devină Maică Stareță peste Ortodoxie: Marea Curvă a luat schima și vrea să uzurpe locul Maicii Domnului....
Mâine vom sărbători pe Duhul Sfânt. Vom auzi predici care fie vor gâdili urechile cu un mesaj care va seda psihologic ori va zdrobi capetele cu greutatea de plumb a teologiei academice. Astfel va fi imposibil de simțit, divorțul dintre Taine și omiletică, dintre Tradiție și ortodoxia vremii noastre, ortodoxie tot mai corectă politic.
Altfel spus, se vor lua toate măsurile ca Duhul Sfânt, coborând peste Trupul lui Hristos, să treacă pe lângă noi.... Lucrul e posibil și funcționează tot mai uns, pentru că martorii Duhului, cei care n-au decât argumentul sfințeniei, sunt tot mai puțini și tot mai izolați....
Tot ce îmi doresc acum, la sfărșitul acestui strigăt înnăbușit într-un articol, ar fi ca de aceste Rusalii, Duhul Adevărului să mă convingă deplin, că nimic din ce am scris aici nu e adevărat... Că n-a fost decât coșmarul unui om care a adormit cu creierul prea plin și inima prea goală....

vineri, 29 mai 2015

Azi SE FACE priveghere la Psaltire. Mâine SE FACE și Cenaclu.

cine este marius iordăchioaia?

este numele creșei în care a fost
închis un sugar ca să nu afle
sânul lui Dumnezeu...

este numele grădiniței în care a fost
închis un copil
ca să nu se joace cu Tatăl său...

este numele școlii în care a fost
închis un elev ca să nu fie
învățat de Ziditorul său....

este numele ospiciului în care a fost
închis un adolescent
ca să nu afle dragostea nebună
din care
și pentru care s-a născut....

este numele de pe eticheta lațului
în care zbătându-se
un bărbat a crezut
că trăiește
intens și adevărat....

și dacă nu s-ar fi urcat Dumnezeu pe cruce
să-l scoată din acest laț
marius iordăchioaia ar fi fost numele
unui nou absolvent
al marii academii
numită LUME
în care toți suntem învățați meticulos
cu tot ce trăim
până la cel mai mic detaliu

să trădăm viața....

P.S. Această academie are și o secție de teologie ortodoxă.


duminică, 24 mai 2015

Cum putem trăi aşa?

Cineva, care din cei 55 de ani ai vieţii sale, 37 îi petrecuse în puşcărie şi a cărui ocupaţie favorită era vizionarea programelor TV, s-a mirat foarte tare atunci când a ieşit în libertate. " M-am mirat foarte tare atunci când m-am eliberat, în 1990, după mulţi ani de închisoare, şi am dat drumul, în libertate la televizor. De ce m-am mirat? Eu mă gândeam că pentru oamenii liberi televiziunea e altfel, e normală, iar prostiile pe care ni le arătau acolo erau programe speciale, pentru puşcăriaşi. Şi ce-am văzut? Şi la voi sunt aceleaşi programe! Cumplit, domnule, cum puteţi să trăiţi aşa?"( DMITRY SEMENIK  -  Dragostea, cum să o dobândim, cum să o păstrăm)

vineri, 22 mai 2015

Maine NU facem Cenaclu.

luni, 18 mai 2015

spovedania unui conferenţiar creştin

m-am aşezat şi am început să conferenţiez.
după câteva minute m-am oprit
înspăimântat:

îmi mai rămăsese doar unul
din cele treizeci
de citate

primite de la cărturari în schimbul
lui Iisus...

o zi


cerul e senin dimineaţa liniştită
cel care a gonit norii
bate prin alte părţi...

Cel care mi-a dat să gust
pacea acestei dimineţi
Cel care mi-a curăţit inima
în timp ce dormeam
ca s-o umple
liniştea luminoasă a zorilor
umblă acum prin alţi oameni...

până vine noaptea
trebuie să-L găsesc
nu mă pot întoarce în mine
fără El...

voi merge la oameni necunoscuţi
îi voi întreba ce mai fac
îi voi îmbrăţişa şi îi voi strânge cu inima până
măcar unul din ei va
înţelege
pe Cine caut...

când inima aceluia
îi va rosti Numele

Îl voi găsi.....


vineri, 15 mai 2015

In aceasta seara NU se face priveghere la Psaltire. Maine NU se face Cenaclu.

vineri, 8 mai 2015

Azi NU se face Psaltire. Mâine NU se face CENACLU.

ultimul guvern

cu fiecare lege care dezincriminează fărădelegea
moartea preia puterea politică...

cu fiecare lege care instituie o patimă
ca virtute civică
demonul acelei patimi devine
ministru de resort...

oameniii sunt arestaţi şi
înlocuiţi cu demoni
se instaurează în văzul tuturor
guvernul unei dictaturi inodore şi incolore

nici o picătură de sânge
nici o suviţă de putoare
nu pătează imaculatul Stat Morgă
unde
viermii au fost înlocuiţi cu bonuri fiscale
şi rod sufletele
cu dinţii maşinilor de marcat...


politici

în Siria le taie gâtul
şi nu mai pier...
în lumea civilizată
ne-ndoapă
cu tot ce taie
calea spre Cer...


 

vineri, 1 mai 2015

Cu ajutorul Domnului, doresc să facem mâine CENACLU. 
Vă aștept.

luni, 27 aprilie 2015

CIMITIRE


am fost în cimitir 
ca să curățăm mormintele de buruieni 
să punem flori proaspete și să le udăm...

când ne-am întors se înserase

și-n toate blocurile din cartier
vedeam cum televizoarele udă abundent
buruienile care cresc 
din oameni...

nebunul care salvează normalitatea


beau cafeaua uitându-mă la știri
privind tot mai trist păsările care
se zbat în păcura unui petrolier eșuat
pe o plajă înghețată din Nord…
privesc păsări și văd oameni
văd oamenii sec XXI înecându-se în combustibilul
artificialei lor vieți
miliarde de suflete
zbătându-se în păcura ce curge
din îngerul eșuat…
cafeaua pe care o beau
s-ar face păcură și ea
dacă pe plaja neagră n-ar fi și câțiva nebuni
care spală cu detergent și lacrimi
în cruntul frig din Nord
una câte una aripile
păsărilor captive…
datorită lor cafeaua mea
păstrează gustul ei de cafea
și dimineața
gustul ei de lumină…
nu știu câte păsări au reușit să salveze
voluntarii aceia
dar cu siguranță privindu-i pot spune
că au salvat
zborul…
așa cum
nu știu câte suflete a reușit să salveze Hristos
dar privindu-L pe Cruce
cu siguranță pot spune
că a salvat
iubirea….
iubirea aceea care poate
face din orice om
nebunul
ce salvează
normalitatea….


duminică, 26 aprilie 2015

OMUL NOU al Corectitudinii politice sau nebunia obligatorie

Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toți trebuie să se comporte precum acel nebun! Toți trebuie să accepte noțiunile “corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeași mentalitate care a inspirat Inchiziția și l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeași mentalitate care i-a inspirat pe naziști și a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămașa de forță a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domnește în toate statele totalitare. Viața, atât cea privată cât și cea publică, devine o șaradă golită de sens, în care prosperă iluzia și domnește teroarea.
(Philip Atkinson - A Study Of Our Decline)

vineri, 24 aprilie 2015

despre mine, vorbind despre icoane

Cunosc persoane foarte pricepute și, de aceea, foarte pretențioase în ce privește icoanele.
Nepriceput fiind, pentru mine, o icoană  bună e cea prin care pot vedea, nu cea care îmi oprește privirea cu frumusețea ei. Ca și cum singura erminie ar fi ca, prin pictarea unei icoane să se curățească o bucată de perete sau o scândură, așa încât să facă materia transparentă. Ca și cum pictând, iconarul nu ar pune culoarea, ci ar lua-o, eliberând lumina... Altfel spus, nu pot comenta o icoană bună, pentru că pur și simplu, nu o văd, ci mă simt, mai degrabă, văzut prin ea...
Eu nu prea aștept de la icoană să mă învețe teologie, ci să mă dezvețe de ea, să mă despovăreze de umbra cuvintelor...
Toate icoanele sunt ferestre. Dar, numai unele, îmi pare, sunt deschise... Și ceea ce le-a deschis e rugăciunea... Dar unele îmi par a fi fost lucrate cu o dragoste care te îmbie să te rogi....
Am scris aceste rânduri privind o felicitare primită de curând, cu Hristos răstignit. Imaginea pictată e undeva între icoana bizantină și tabloul religios, un fel de hibrid. Dar, emoția pe care mi-o provoacă, e categoric mai însemnată decât cea pe care nu mi-o îngăduie reprezentarea canonică din alte icoane pe care le am.
Nu știu cum și nici nu vreau să tulbur taina asta, dar imaginea aceea de serie îmi permite cumva să simt Evenimentul prezentat în ea, pe când icoana grea de teologie a reprezentării canonice, mai mult mi-o refuză... Dar poate că ceea ce percep eu nu e sentimentul cu care s-a pictat icoana, ci cel cu care mi s-a oferit...
Știu că vina sau impuritatea acestei percepții îmi aparține. Mi-o asum. Nu sunt doar un păcătos, ci unul cam sentimental; adică acea specie de păcătos care nu se îndreptățește la nivelul minții, ci al afectelor...
Poate de aceea, adesea, citind sau privind lucrări ale Ortodoxiei contemporane, cărți și icoane, am mai mult sentimentul că Dumnezeu, întrupându-se, S-a făcut teologie și nu om....

leurdă și lalele

Ieri am întâlnit un cereșetor. Unul deosebit.
De vreo 25 de ani dar adolescentin la chipul strâmtorat de urechile lăsate ale unei vechi căciuli de colhoznic, cu bascheți fără șireturi și haine de second hand după nesfârșite generații de purtători, băiatul avea exact înfățișarea pe care o dorim la un cerșetor ca să nu ne pară rău că i-am dat ceva. Cu hainele uzate dar curate, ochii lipsiți de viclenie negustorească și fără melodramă țigănească în glas, te ruga  să-i dai un ban, dacă nu din omenie, măcar pe o legătură de leurdă sau pe câteva fire de lalele sălbatice. Arăta ca un om bun căzut la ananghie, ca un băiat de treabă înghesuit de necaz...
I-am dat niște mărunțiș, i-am strâns mâna și i-am cerșit și eu puțină nădejde în Iisus Hristos, Bunul nostru Mântuitor.
Din ochi, cu o lucire a uităturii, mi-a spus că Îl cunoaște. Iar din gură, că ne știe Dumnezeu rostul la fiecare, chiar și celor care par a nu mai avea nici unul.....
Pare-se, deci, că mi-a fost dat să întâlnesc un om; unul din săracii despre care am bănuiala că trăiesc deja în Împărăția lui Hristos...
Căci am întâlnit un om prea sărac și prea cinstit ca să mai aibă loc în lume; așa că se mutase, cel puțin cu sufletul,  în rostul ei...
Dar, din milă față de oameni, iese, din când în când, pe la răspântii de drumuri: ca să ofere smerite indicii despre sensul pierdut al vieții, cu Grădina acestui sens tăinuită în câteva legături de leurdă și lalele...


miercuri, 22 aprilie 2015

Joi, 23 aprilie, la ora 18.00, la Protopopiatul Piatra-Neamt, va avea loc sedinta filialei Neamt a Asociatiei Parinti pentru Ora de Religie. Sunt asteptati toti cei interesati.


marți, 21 aprilie 2015

Cum se rezolvă identitatea de gen


Și din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulțime de bărbați și femei...( F.A. 5, 13)
Sunt cuvinte din Apostolul de Duminică. Care descriu momente din istoria Bisericii. Acele momente când ardea ca o torță în bezna lumii aprinzând inimile oamenilor....
Nebunia acelei credințe aproape s-a stins. Abia mai pâlpâie o scânteie în inimile oamenilor: mult fum, puțină lumină. Și mai puțină căldură. Așa cum dă o lampă veche și necurățată.
Templul s-a umplut iarăși de tarabe. Financiare și teologice. Predicile sună ca expunerea unui plan de afaceri. Iar afacerile au preluat entuziasmul apostolic. Frica de Dumnezeu e înlocuită, sub voalul tăcerii în fața aberațiilor postmodernității, cu frica de guvernarea omenească....
Suntem deja în iad. Doar că nu s-a sfârșit încă efectul anestezic al pioșeniei fără credință....
Dar Domnul este aici, în iad, cu noi. Așteptând să credem în El.
Și crezând, să redevenim bărbați și femei...

sâmbătă, 18 aprilie 2015

O CATEHEZĂ ESENȚIALĂ. ȘI FRUMOASĂ...

Dacă ar schimba în pâine bolovanii de pe drum, toți L-ar urma de dragul trupului și s-ar preface a crede tot ce spune, până și câinii s-ar aduna la ospățul Lui. Dar nu aceasta-I e dorința. Cel ce crede în El va trebui să creadă în cuvântul Său, în ciuda foamei, a durerii, a sărăciei.(...) De pâinea pământească oricine se poate lipsi. Dar de pâinea cerească nimeni nu se poate lipsi de nu vrea să moară pe vecie ca acei ce n-au gustat niciodată dintr-însa. Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu iubire, cu mărinimie, cu adevăr. Iisus e gata să schimbe împărăția pământului în Împărăția Cerurilor, dar nu-i vine să schimbe pietrele în pâine, tina în tină.(...)
Să se arunce de pe Templu, neîmpins de nevoia de a veni într-ajutor cuiva, cu singurul gând de a robi mintea oamenilor cu vraja minunii și a spaimei, să-L pună pe Dumnezeu la încercare, să-L silească parcă de-a săvârși o minune netrebuitoare și cutezătoare, numai ca să nu câștige satana josnicul rămășag pus în neobrăzată bătaie de joc, așa ceva Iisus nu va face. Inimă fiind, inimilor vrea să le vorbească; înălțător, vrea să înalțe; duh curat, vrea să curețe duhurile; iubire, vrea să-i înflăcăreze pe oameni cu iubirea spre Dumnezeu; suflet mare, vrea să le facă mai mari sufletele lor cele mărunte și date uitării.(...)
Satana e îndreptățit să făgăduiască ce e al său, împărățiile pământului sunt întemeiate pe tăria brațelor și se țin prin înșelătorii, acolo e lumea și raiul regăsit al satanei, satana doarme noaptea la căpătâiul celor puternici ce i se închină cu fapta lor și-i plătesc bir, zi de zi, bir de gânduri și de fapte. 
Dar dacă Iisus le-ar da tuturor pâine fără să muncească, dacă Iisus schimbat în scamator pe frânghie, ar deschide o panoramă pentru prostime, le-ar putea smulge regilor împărățiile fără a se mai ploconi înaintea potrivnicului. De-ar voi să treacă drept Mesia pe care-l visează iudeii în nesomnul lor amărât de sclavi, calea o știe, iar putea cumpăra prin îndestulare și minuni, făcând din orice petec de pământ o țară îmbelșugată în rod și vrăjitorii și, astfel, repede ar pune mâna pe tronurile mijlocitorilor satanei.
Dar Iisus nu vrea să fie reînălțătorul împărăției decăzute, cuceritorul împărățiilor dușmane. Nu râvnește să fie stăpân, puțin Îi pasă de glorie. Împărăția pe care o proorocește pregătind-o, n-are nimic de împărțit cu împărățiile pământului. Împărăția Lui, dimpotrivă, e menită să nimicească împărățiile lumii. Împărăția Cerurilor stă întru noi, zi de zi, ceas de ceas, cu fiecare suflet ce se pocăiește, tot mai mare-i Împărăția dobândind un supus mai mult, răpit domniilor pământene. Când toți oamenii vor fi buni și drepți, când toți oamenii își vor iubi frații cum iubesc părinții pe copii, când vor fi iubiți dușmanii, dacă vor mai fi dușmani, când nimeni nu se va gândi să strângă munți de comori și, în loc să ia de la alții, fiecare va da pâine celui înfometat și haină celui înghețat, unde vor fi în ziua aceea împărățiile de pe pământ? Ce nevoie va fi de ostași atunci când nimeni nu va mai râvni să-și sporească țara călcând-o pe a vecinului? Ce nevoie va fi de judecători și de zbiri, atunci când necunoscută va fi nelegiuirea, oamenilor pocăiți? Ce nevoie va fi de regi atunci când fiecare își va avea legea în suflet și nu vor fi oștiri de dus la luptă, nici judecători de ales? Ce nevoie de bani și de dări când orice om va fi stăpân pe pâinea cu care se va mulțumi, când nu va mai fi simbrie de plătit, ostașilor și slugilor? Când sufletul tuturor se va preface, vremelniciile botezate patrie, justițiile vor pieri ca vedeniile unei nopți nesfârșite. Cuvântul lui Hristos nu are nevoie de bani, nici de ostași, iar, de se va schimba în faptă în sufletul tuturor oamenilor, atunci tot ce-l leagă pe om - puterea cea nedreaptă și nevoită, trufia ucigașă a războaielor - se va risipi ca ceața dimineții în bătaia soarelui și-n vârtejul vântului. Împărăția Cerurilor, care una este, va lua locul împărățiilor pământului, nenumărate. Oamenii nu vor mai fi împărțiți în regi și supuși în stăpâni și robi, în avuți și calici, în păcătoși fățarnici și păcătoși neobrăzați, în habotnici trufași și vinovați smeriți, în oameni slobozi și oameni legați. Soarele Domnului va străluci deasupra tuturor. Locuitorii Împărăției vor deveni o singură familie de părinți și frați, porțile Raiului se vor deschide iarăși în fața copiilor lui Adam, care acum, prin Har, vor fi asemenea lui Dumnezeu.
Iisus l-a învins pe satana în sufletul Său, deci acum poate pleca din pustiul munților să-l înfrunte și în pustiul de credință al oamenilor....
(Giovanni Papini - Viața lui Iisus)

stația de autobuz

dimineața
la ora la care trebuie să mă scol
stația de autobuz de peste drum
e pustie...
dar
până-mi trezesc și sufletul din somn
citind cuvintele luminii
refugiul stației se umple de oameni...

mă surprind uitându-mă la ei cu drag
nu știu cine sunt și unde se duc
dacă sunt oameni buni sau criminali
de la fereastra mea se vede că sunt oameni și-atât
privindu-i inima mi se încălzește....

și simt în măduva sufletului și-a oaselor
că oricine ar fi și oriunde ar merge
sunt copiii lui Dumnezeu și fără să știe
Îl așteaptă pe Iisus
împlinirea tuturor așteptărilor omenești
și că lumina zilei i-a ridicat 
încă o dată din mormântul nopții
ca să afle asta...

la ora la care trebuie să mă scol
în stația de autobuz de peste drum
nu-i decât
dragostea lui Dumnezeu
așteptându-i pe oameni....

Dragostea Lui

Dragostea Lui pentru cei ce au păcătuit nu seamănă cu încăpățânata ardoare a pocăitului care ține morțiș să facă prozeliți, dragoste înnăscută, iar nu făcută; duioșie de frate, fără presupus de dojană; frăție neprefăcută de drept prieten care nu-și stăpânește sila; aplecare către cel necurat a celui curat căruia nu-i este frică să se murdărească, ci știe că poate curăța; iubire fără gânduri de câștig: iubirea sfinților în clipe de sublimă sfințenie; iubire care face să pară josnicie toate celelalte iubiri; iubire cum nu se mai văzuse alta; iubire cum nu s-a mai aflat de atunci ci numai rareori, prin aducere aminte, prin imitarea acelei iubiri; Iubire ce se va chema creștină, niciodată cu alt cuvânt, Iubire dumnezeiască, iubirea lui Iisus-Iubire...
(Giovanni Papini - Viața lui Iisus)


vineri, 17 aprilie 2015

Se spune că Hristos ar fi proorocul celor slabi, în timp ce El a venit pe lume să-i întărească pe cei lâncezitori, să-i înalțe mai presus de regi pe cei călcați în picioare. 
Se spune că religia Sa ar fi bună pentru betegi și muribunzi, dar cu toate acestea, El îi vindecă pe slăbănogi și îi învie pe cei adormiți.
Se spune că ar fi împotriva vieții, dar învinge moartea.
Se spune că ar fi Dumnezeul tristeții, dar El îi îndeamnă pe ai Săi să se veselească și le făgăduiește un veșnic ospăț de veselie prietenilor Săi.
Se spune că ar fi răspândit jalea și chinul pe lume, dar, când era viu, mânca, bea, lăsa să i se stropească picioarele și părul cu apă îmbălsămată, nu putea să sufere posturile fățarnice și fățarnicele schimnicii.
Mulți L-au părăsit pentru că nu L-au cunoscut niciodată.
(Giovanni Papini -VIAȚA lui IISUS)