singura schimbare

pentru deţinuţii de conştiinţă
ai comunismului
din ospicii şi temniţe
mai exista o
lume liberă...

azi
oamenii ce mai au
vre-o fărâmă de conştiinţă
sunt deţinuţii politici
ai unei libertăţi
tot mai
demente...

dacă în comunism
oamenilor
li se lua libertatea
pentru a fi reeducaţi

democraţia
este acea transă hipnotică colectivă
în care politicienii ţin popoarele
în vreme ce libertatea lor
este arestată şi
reeducată...

trenul de dimineaţă

în el
Sângele nostru se spală
de zgomot...

în el
Suflarea noastră începe
să respire...

în el
Trupul nostru îşi pierde
greutatea...

în acest tren de dimineaţă
în care călătorim
golindu-ne
de toate
distanţele...

tristeţe

Doamne,ce spovedanie trufaşă
îmi sunt poemele!

ar fi trebuit scrise fără nici un gând
căci toate gândurile mele put
a patimi

şi doar suspinul cântă Duhul Sfânt...

şi despre har
se scrie
doar cu lacrimi...

cred în dragostea lui Hristos

cred în dragostea lui Hristos
care a rămas cu mine
când toate
chiar şi viaţa mea
m-au părăsit...

aşa am cunoscut-o
în pustietatea desăvârşită a morţii
când mă căra pe umeri
înapoi în
trupul meu...

ea mi-a descoperit Biserica
luându-mi inima
şi plimbându-mi-o ca pe o palmă deschisă tremurătoare
pe chipul ei apoi
pe cel al icoanelor...

am crezut în dogme pentru că
îi auzeam în ele
suflarea...

epitrahilul
mă atingea pe creştet
ca palma ei...

m-a sărutat pe gură
apoi mi-a dat să beau
din Potir: ca să aflu
acelaşi gust...

iertaţi-mi lipsa de entuziasm
pentru catedrale şi slujbe măreţe
pentru predici profunde
şi coruri sublime

iertaţi-mi ţinuta nepotrivită
şi lipsa de evlavie

dar nu sunt decât un ticălos
de suflet orb
ce recunoaşte Biserica
numai

după dragoste...

Mâna

nu soarele sau candelele
luminează Biserica
ci strălucirea Mâinii care
ne cuminecă...

în lumina ei vedem
că de ea se prind pruncii
învăţând să
să meargă

pe ea o sărută buzele
celui
ce se roagă

cu ea uneşte preotul
mâinile mirilor

şi de ea
cu mâini tremurânde se ţin bătrânii
când îşi caută strana
din cer...

pildă

în drum spre şcoală
fiul meu
a alunecat pe ghiaţă
şi a căzut...

îl rugasem tot drumul
să îmi dea mâna
şi nu a vrut...

toată ziua m-a urmărit
întâmplarea de dimineaţă
şi amintirea ei
parcă-mi şoptea:

fiule, dă-Mi mâna
altfel
nu vei scăpa
cu viaţă

din viaţa ta...