"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

vineri, 20 decembrie 2013

muţenii

toţi tinerii de pe stradă au murit de mult...
într-o zi vor afla asta şi vor amuţi...
şi feţele lor vor începe să crape
de seceta durerii
de a şti...

şi nu le poţi spune despre asta nimic
nu vor cu nici un preţ să ştie
că la Cruce astăzi
ar putea schimba
tinereţea lor moartă
pe
veşnicie...










miercuri, 23 octombrie 2013

harul

harul e
acea surprinzătoare slăbiciune a inimii
care
din când în când
mă înduplecă
să fiu
om...

atunci sufletul plânge
privindu-şi în neştire mâinile
pline de sânge...
căci tot sângele trupului său
îl vede fiind al celei
mai nedrepte şi înfricoşătoare
crime...

e cineva în noi
pe care-l ucidem
trăind...

uneori îi simt suflarea
în suspinele mele
şi sângele în lacrimile
cu care

din când în când
mă înduplecă
să fiu
om...


sâmbătă, 12 octombrie 2013

în fiecare zi îl caut...

odată
un adolescent alergând pe stradă
s-a izbit de mine lovindu-mă-n piept:
fugea cât putea de tare
cu viaţa lui în mâini ca un hoţ ce smulsese
poşeta unei bătrâne...

au trecut ani
şi durerea nu s-a şters dimpotrivă a
crescut tot mai mult... semn că tânărul acela
tot mai epuizat şi disperat
aleargă încă...

în fiecare zi îl caut pe străzi
şi în rugăciune
ca să-l îmbrăţişez o clipă cât să-i şoptesc

că atâta vreme cât va strânge în pumni
viaţa smulsă
din mâinile lui Dumnezeu

va fugi fără oprire...






sâmbătă, 5 octombrie 2013

vânătoarea
















priveam
trupul Lui vibrând tot mai tare
în arcul Iubirii
Care ne-a făcut

întins
până săgeata lui vie
s-a
rupt...

dar strigătul mare
cu care S-a frânt
a străbătut moartea
din sufletul meu

nesfârşit
înfingându-mi în inimă

inima

lui Dumnezeu...

sâmbătă, 28 septembrie 2013

orfanul

o bătrână cu tenişii sparţi şi hainele peticite
azi dimineaţă pe o bancă stătea
cu o bancnotă în mâna ridicată de parcă
n-ar fi voit să ceară
ci să dea...

când i-am desfăcut degetele ca să-i pun un ban
mi s-a umplut inima de stele:
palma ei firavă avea
căldura mâinii mamei mele...

mi-am amintit atunci de toamna nesfârşită din care
căutând scăpare
L-am văzut pe Hristos:
pe crucea bisericii cu mâinile gleznele
şi coastele sparte
cu toată făptura deschisă
până la os...

şi când cu şoapte înfrigurate
mi-am strâns sufletul
la sânul Său

trupul Lui avea căldura
copilăriei mele:

neştiutei iubiri
a
Tatălui meu...


vinul lui Iisus

dragostea se face ca vinul
din Cana

e doar apă
doar viaţă obişnuită

dată în Numele
lui Iisus...







joi, 26 septembrie 2013

şcoala iubirii

în fiecare dimineaţă copiii
îmi privesc dormind şi mă întreb:
când oare voi învăţa să îi trezesc
aşa încât nu frigul zorilor
să le pătrundă-n inimi
ci doar
lumina lor?

căci de nu voi învăţa cu ei aceasta
de nici un om să mă apropii nu voi şti
aşa încât pe el să îl trezesc la viaţă nu
frica mânia sau
tristeţea
lui...


luni, 23 septembrie 2013

invitaţie la cină

Iisus stă la masă. Casa lui Simon e plină.
Ucenicii fariseii şi cărturarii discută. Femeia păcătoasă plânge.
Vameşii aşteaptă pe lângă uşă să fie daţi afară...
El face inimile să vorbească. Şi vorbind despre El
să se atingă
de Dumnezeu...
Le aude pe toate...
afară de una!
Iisus îşi ridică fruntea
se întoarce
şi se uită

la mine...


luni, 29 iulie 2013

amurg

după amiază soarele
coborând după turla bisericii
împrăştie aurul crucii
pe blocurile străzile
şi oamenii oraşului

aşa cum

Iisus îşi revărsa slava
pe feţele şi mâinile
celor care

Îl răstigneau....


miercuri, 10 iulie 2013

creştin

sunt un orb care
ori de câte ori îşi pierde bastonul şi cade
se atinge de Dumnezeu
şi i se deschid
ochii....

şi ori de câte ori
se ridică de jos
orbeşte
din nou....

sâmbătă, 8 iunie 2013

vreme rea

sub o umbrelă curcubeu doi bărbaţi
se sărută pe gură.
şi ploaia a-nceput să doară
şi să miroasă
din ce în ce mai tare
a zgură
şi
a pucioasă.

sub streaşina Gării
stau două femei
îmbrăţişate.

în ochii lor se văd
adâncurile
Mării Moarte...

picăturile cad
ca nişte şoapte murdare...
iar lumea priveşte şi tace
şi-ncet se preface
în stâlp de sare...

duminică, 21 aprilie 2013

un geam spart

iau cuvintele lui Hristos şi bat în uşile inimilor
un fel de comis voiajor care îmbie
cu
pulsul vieţii veşnice...

şi pentru că uşile nu se deschid
arunc cu ele şi le sparg
câte un geam...

aud o înjurătură
văd un pumn ridicat

dar după o vreme de linişte
tot mai adâncă

uneori geamul spart
e înlocuit

cu o icoană...


isihie

în fiecare seară pustnicul urcă pe crucea tăcerii
între Dumnezeu şi oameni
strivind în inima sa zgomotul lumii
până inimile oamenilor încep să audă în somn
inima lui Dumnezeu...




PENTRU CE AM FOST ZIDIŢI

Sensul întregii vieţi stă în faptul că mintea şi inima noastră trebuie să trăiască cu Dumnezeu, ca Dumnezeu să devină viaţa noastră. Aceasta o caută şi El. Pentru aceasta am fost zidiţi, ca să trăim viaţa Lui şi, mai ales, în întreaga lui nemărginire... Acest cuvânt ne poate speria atunci când ne vedem starea noastră jalnică actuală, dar trebuie să facem în aşa fel încât nici această credinţă să nu o pierdem. Una dintre cele mai mari primejdii este aceea de  a diminua şi desconsidera planul lui Dumnezeu referitor la om. Orice suferinţă a noastră, chiar şi nedreaptă, Dumnezeu o ştie şi o suferă cu noi. Este absolut necesar să stabilim cu El relaţii personale, aproape omeneşti... Eu sunt încredinţat că tu mă înţelegi. Adică prin cele spuse înţelegi o legătură lăuntrică, intimă cu Dumnezeu, deoarece omul este chemat să vieţuiască în întregime în El - adică nu numai capacitatea lui înaltă de contemplaţie - duhul, dar şi simţămintele - sufletul şi chiar trupul... ( Ne vorbeşte părintele Sofronie, Scrisori,pag.74)


luni, 8 aprilie 2013

sinucigaşul

în fiecare dimineaţă mă gândesc
să cobor în adâncul
inimii mele
şi
să mă arunc
în Cer...

dar
scriu un poem beau o cafea
şi toate-aceste gânduri
de înviere

pier...


joi, 14 martie 2013

identitate

Sunt o pasăre
care nu mai ştie să zboare:
pentru că a învăţat să semene
şi să strângă
în hambare…

Sunt un crin al câmpului
fără mireasmă şi frumuseţe:
pentru că a învăţat să toarcă
şi să ţese…

am fost o pasăre cu aripi
din petale de crin

acum sunt „eu însumi”
şi-acesta-i numele
nesfârşitului
chin…




luni, 11 martie 2013

libertatea noastră

pentru ea l-am ucis pe Ceauşescu
pentru ea ne-am avortat copiii
pentru ea ne-am părăsit părinţii în azile
pentru ea am făcut credite în bănci
pentru ea ne-am ipotecat vieţile
pentru ea ne-am redecorat apartamentele
feţele şi biografiile

pentru ea ne-am golit istoria inimile
şi buzunarele...

de când o aşteptăm

libertatea noastră seamănă
tot mai mult

cu moartea...







duminică, 10 martie 2013

amurg

oamenii din jurul Crucii
urlând
îşi devorau
feţele....

miercuri, 6 martie 2013

atentatul

numai Iisus
ştie să dezamorseze
bomba care ne ticăie
în piept...

altminteri
într-o zi ceasul bombei
se opreşte brusc
şi tăcerea începe să se întindă din trup
ca o pată de sânge...

aici, doar
nesfârşita linişte
numită
moarte.

dincolo,
infinita explozie a sufletului

numită
iad...


capre şi oi

există oameni
a căror credinţă în Dumnezeu
e plină de ei înşişi

aceasta se numeşte
religie;

şi sunt oameni

a căror credinţă 

plină de Dumnezeu

aceasta se numeşte
ortodoxie...




luni, 4 martie 2013

adulter

deşi femeia doarme liniştită lângă el
bărbatul ştie
privind crucifixul de pe zidul camerei de hotel

a ucis-o:

dându-i dragostea lui
în locul celei
care ar fi putut-o
salva...



sâmbătă, 16 februarie 2013

singura schimbare

pentru deţinuţii de conştiinţă
ai comunismului
din ospicii şi temniţe
mai exista o
lume liberă...

azi
oamenii ce mai au
vre-o fărâmă de conştiinţă
sunt deţinuţii politici
ai unei libertăţi
tot mai
demente...

dacă în comunism
oamenilor
li se lua libertatea
pentru a fi reeducaţi

democraţia
este acea transă hipnotică colectivă
în care politicienii ţin popoarele
în vreme ce libertatea lor
este arestată şi
reeducată...

trenul de dimineaţă

în el
Sângele nostru se spală
de zgomot...

în el
Suflarea noastră începe
să respire...

în el
Trupul nostru îşi pierde
greutatea...

în acest tren de dimineaţă
în care călătorim
golindu-ne
de toate
distanţele...

miercuri, 6 februarie 2013

tristeţe

Doamne,ce spovedanie trufaşă
îmi sunt poemele!

ar fi trebuit scrise fără nici un gând
căci toate gândurile mele put
a patimi

şi doar suspinul cântă Duhul Sfânt...

şi despre har
se scrie
doar cu lacrimi...


duminică, 3 februarie 2013

cred în dragostea lui Hristos

cred în dragostea lui Hristos
care a rămas cu mine
când toate
chiar şi viaţa mea
m-au părăsit...

aşa am cunoscut-o
în pustietatea desăvârşită a morţii
când mă căra pe umeri
înapoi în
trupul meu...

ea mi-a descoperit Biserica
luându-mi inima
şi plimbându-mi-o ca pe o palmă deschisă tremurătoare
pe chipul ei apoi
pe cel al icoanelor...

am crezut în dogme pentru că
îi auzeam în ele
suflarea...

epitrahilul
mă atingea pe creştet
ca palma ei...

m-a sărutat pe gură
apoi mi-a dat să beau
din Potir: ca să aflu
acelaşi gust...

iertaţi-mi lipsa de entuziasm
pentru catedrale şi slujbe măreţe
pentru predici profunde
şi coruri sublime

iertaţi-mi ţinuta nepotrivită
şi lipsa de evlavie

dar nu sunt decât un ticălos
de suflet orb
ce recunoaşte Biserica
numai

după dragoste...


Mâna

nu soarele sau candelele
luminează Biserica
ci strălucirea Mâinii care
ne cuminecă...

în lumina ei vedem
că de ea se prind pruncii
învăţând să
să meargă

pe ea o sărută buzele
celui
ce se roagă

cu ea uneşte preotul
mâinile mirilor

şi de ea
cu mâini tremurânde se ţin bătrânii
când îşi caută strana
din cer...




sâmbătă, 2 februarie 2013

pildă

în drum spre şcoală
fiul meu
a alunecat pe ghiaţă
şi a căzut...

îl rugasem tot drumul
să îmi dea mâna
şi nu a vrut...

toată ziua m-a urmărit
întâmplarea de dimineaţă
şi amintirea ei
parcă-mi şoptea:

fiule, dă-Mi mâna
altfel
nu vei scăpa
cu viaţă

din viaţa ta...



sâmbătă, 26 ianuarie 2013

copilărie împlinită

şi eu am vrut să mă fac mare...
şi mari s-au făcut
doar greşelile mele...

aşa am aflat taina acestei lumi
a tristeţii din surâsul
părinţilor mei...

dar într-o zi
în Biserică am găsit
un Copil al cărui surâs nu avea
această umbră...

şi pe Care
urmându-L în lăuntrul meu

eu am început să mă fac
tot mai mic

iar viaţa mea

tot mai mare...


miercuri, 23 ianuarie 2013

adevărata lume a oamenilor

am copilărit într-o colonie muncitorească...
locul meu de joacă era câmpul din spatele unui cămin de nefamilişti
ai cărui locatari
tineri angajaţi în uzina de transformat
ţăranii de la sat în ţărani de la oraş
aruncau gunoiul pe fereastră...

dar eu eram fascinat
de  cruciuliţele şi fotografiile vechi
pe care le găseam în iarba soioasă printre
sticle goale cutii de conserve şi chiştoace
gândindu-mă că din pricina alcoolului
oamenii aceia aruncau tot ce era mai bun şi păstrau
gunoiul...

au trecut mulţi ani
sunt un bărbat cărunt
care umblă printre oameni ce-arată tot mai mult
ca nişte sticle şi cutii de conserve goale

îndurerat de acest viitor
care se construieşte
aruncând pe fereastră tot
ce e mai bun în noi
şi păstrând
gunoiul...

din când în când
ca să-mi trag suflarea
intru într-o biserică...

aici
istoria curge în sens invers:
eu redevin copil
cruciuliţele aruncate se întorc la gâturile oamenilor
şi redevin lumini ale inimilor
în care
fotografiile de familie redevin
iubire şi viaţă...
iar sticlele şi cutiile de conserve aruncate
pe câmpul din spatele viitorului
se umplu din nou cu Dumnezeu şi
redevin oameni...



poate cea mai importantă informaţie din lume

când eram copil
mi se părea firească în victoriile mele
bucuria celor din jur...

cu trecerea vremii însă am descoperit
că nimic nu e mai rar şi mai preţios
că nimic nu te face mai bogat
ca darul de a te ferici victoriile celorlalţi
şi nimic nu te face mai viu ca darul
de a plânge din toată inima
durerea altcuiva...

că singura
adevărată realizare a vieţii
este să ai
o inimă vie...

de pe toate ecranele lumii
oamenii de ştiinţă ne informează
că nu folosim nici un sfert
din capacitatea creierului
politicienii
că nu suntem
destul de emancipaţi iar bancherii
că nu suntem
suficient de bogaţi...

în vreme ce Hristos
de două milenii încearcă să ne spună
cu toate bucuriile şi durerile noastre
că trăim
fără inimă...


luni, 21 ianuarie 2013

viaţa de lângă viaţă

spunem
o grămada de vorbe
şi viaţa
tace...

facem
o mulţime de gesturi
si viaţa
ramâne nemişcată...

ne consumăm
în nenumărate idei şi proiecte pe care
viaţa
nu le urmează...

şi toate acestea ne duc atât
de departe de ea
încât

nu ne mai putem
întoarce...

dar
când un om zdrobit
de-această imposibilă întoarcere
îşi sprijină fruntea neputincioasă
de Cruce

deodată cu uimire simte
că pe obrazul lui
au început să curgă

lacrimile vieţii...





revelaţia

mi s-a zvârlit printre dinţi că
nici eu nu sunt
uşă-de-biserică
şi
am căzut pe gânduri...

nu fiindcă m-am simţit jignit
sau din căinţă

ci pentru că
e prima oară
când îmi dau seama că asta
e tot ce mi-am dorit
să fiu:

o uşă de Biserică!

o uşă pe care
tinerii o închid fără
să privească în urmă

cu totul uimiţi că-n
lăuntrul
Casei lui Dumnezeu

găsesc

curat şi strălucind
de-o nepământească lumină

lăuntrul lor...