"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

luni, 19 octombrie 2009

CE NU SE SCRIE PE ZIDURI...

... e că zidul păcatelor cade lovit de o lacrimă, dacă în ea te-ai ghemuit ca în pântecele unei naşteri.
Dacă toată viaţa ta devine o imensă durere, aceasta e chiar durerea naşterii din nou, al cărui strigăt nu mai e unul de spaimă, ci de bucurie... Cel care asistă această naştere e preotul duhovnic: el taie ombilicul noului născut, dezlegându-l de păcate: îl scoate din întuneric la lumină şi-l învaţă să respire , să mănânce şi să umble... Adică, să se roage, să ia aghiazmă mare sau Sf. Împărtăşanie, şi să meargă pe urmele Părinţilor...
Care e viaţa pentru care se naşte acest suflet? Privită din exterior pare un tunel strâmt prin care înaintezi pe brânci, anevoios, dureros şi cu capul în piept...
Dar aceşti superficiali observatori nu ştiu ce se întâmplă în cei ce se târăsc... Cu cât calea e mai strâmtă, cu atât inima li se face mai largă şi sufletul mai liber şi mai tare... Ei nu pricep că târâşul creştinilor e o ieşire din mormânt... Iar înaintarea e grea pentru că tunelul e unul vertical.
Căci ştie oricine că pe marile bulevarde ale lumii curg puhoaie de oameni cu inimi tot mai mici şi cu suflete tot mai bolnave...
Adevăraţii supravieţuitori ai acestei lumi nu sunt şmecherii, ci creştinii... Oricâte fente ar face cei dintâi sfârşesc în braţele morţii ... Cei din urmă, se nasc sfârtecând pântecele întunecat al morţii şi aleargă, apoi, în braţele, nesfârşit deschise, ale Vieţii...
Ce nu se scrie pe zidurile acestui Babilon în care trăim e că nu va rămâne piatră pe piatră din el, după cum a spus Hristos...
Şi asta o poate proba orice inimă care primeşte cuvântul Lui... Căci temelia Babilonului e în inimile noastre şi pietrele lui sunt păcatele noastre...
Da, asta nu scrie pe nici unul din zidurile lui....

CIMITIRUL din LICEU

"Liceu, cimitir al tinereții mele..." (G. Bacovia - Liceu)

Dacă în vremea lui Bacovia pe elevii ultrasensibili îi ucideau doar profesorii pedanţi şi examenele grele, astăzi, sufletele tinerilor sunt asasinate în closet şi în tufele din jurul liceului. De acolo grăbesc spre clase, când sună, fete cu şerveţele de unică folosinţă la gură: nu ca să-şi şteargă un ruj excesiv, ci urmele păcatului. Băieţi cu feţe palide şi ochi aburiţi trag tare de mânecile parcă prea scurte: ca să nu se vadă găurile din venă. Alţii îşi tot trag nasul ca şi cum ar fi răciţi: “praful” încă le gâdilă nările... Cineva trage zgomotos apa şi întreaga scenă intră în vârtejul în care tinereţea-de-unică-folosinţă se amestecă printre seringi, chiştoace, prezervative şi flegme… Peste care cade brusc sunetul sec al unei uşi trântite.
Dar povestea nu se termină aici…
Tinerii aceştia care se înt
orc în clase sunt suflete moarte… Clasele sunt adevărate cimitire: în bănci stau, mimând atenţia, elevi; şi, în elevi, săpând în tăcere tuneluri spre iad, demoni…
De aceea influenţa pe care
ei o au asupra celorlalţi este uluitoare: nu sunt curve şi drogaţi, rataţi şi gunoaie, ci lideri de opinie, suflete libere, tipi şi tipe cool, marfă, trendy, băieţi-de-băeţi şi fete-de-fete. Prin priviri, cuvinte, ţoale şi gesturi induc în ceilalţi vraja adolescenţei rebele, nonconformiste… E o iniţiere demonică camuflată în modă şi stil… Dau nume strălucitoare vechilor păcate şi se mint cu ele… Până nu mai ştiu deloc cine sunt…. Pot să se legitimeze în faţa unui poliţist, dar nu în faţa oglinzii… Căci ce pot vedea acolo ?
Ia să stăm, o clipă virtuală, în faţa oglinzii cu J., colega mea, pe care o cunosc bine…
Dacă J. îşi priveşte gura ce poate să-şi amintească? Tot atât cât şi-ar putea aminti un pisoar…
Dacă îşi priveşte ochii,
spun “dacă” pentru că cei ca ea evită să se privescă în ochi…oricât de fardaţi şi aburiţi şi "sparţi" ar fi nu pot ascunde adevărul…
De fapt, faţa ei e o filă de roman pornografic, o istorie infernală, o mutilare a tinereţii… Deşi J. încă arată bine, e
foarte frumoasă şi încă se mai fluieră după ea, încă mai este invitată în boscheţi…
Scanat cu o inimă curată un liceu e un cimitir al tinerilor, iar clasele nişte gropi comune…
Şi nimic din orarul lor nu-i poate învia…
Căci Hristos n-are voie să predea în liceu… Şi El e singurul Care ar scoate din ei demonii, le-ar spăla feţele şi inimile de tot trecutul şi i-ar învăţa, cu blândeţe, să fie tineri…